Mircea Lucescu, din nou în spital, după ce a suferit o tulburare majoră de ritm cardiac. FRF a încercat să anuleze meciul cu Slovacia-UPDATE

A ajuns salvarea la Mircea Lucescu
Momente de cumpănă pentru Mircea Lucescu. Selecționerul echipei naționale a României a fost transportat, duminică, la spital, după ce i s-a făcut rău în cantonament.
UPDATE- Președintele FRF: ”Când a ajuns la spital, Mircea Lucescu dorea să se întoarcă în baza de pregătire”
Președintele Federației Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, a declarat, duminică, la Mogoșoaia, că în momentul în care selecționerul Mircea Lucescu a ajuns la Spitalul Universitar, unde este internat pentru monitorizare și tratament, și-a exprimat dorința de a se întoarce în cantonamentul echipei naționale a României.
”Starea de sănătate a domnului Lucescu este stabilă, e pe mâini sigure. Este internat la Spitalul Universitar și așteptăm în orele care urmează informații noi. Ceea ce este mai important este că starea de sănătate a domnului Lucescu este stabilă în momentul de față. Este pentru prima dată când trecem printr-o astfel de experiență. Am fost într-o situație de criză, mai ales că jucătorii au fost alături de el în ședința tehnică. Sperăm noi că și jucătorii își vor reveni, mai ales că domnul Mircea Lucescu, atunci când a ajuns la spital, își dorea să se întoarcă în baza de pregătire a echipei naționale. Este un om foarte determinat și acest lucru ar trebui să-i motiveze și pe jucători”, a declarat Răzvan Burleanu.
UPDATE - FRF a încercat să anuleze meciul cu Slovacia, însă nu a reușit
Antrenamentul din această dimineață a fost anulat, jucătorii fiind afectați de cele întâmplate. Din acest motiv, FRF a încercat să anuleze și meciul de la Bratislava, însă nu s-a reușit acest lucru.
Totodată, s-a luat în calcul ca delegația României să plece mâine în Slovacia, dar singurul culoar de zbor disponibil ar fi fost prea târziu.
UPDATE- Mircea Lucescu rămâne internat la Spitalul Universitar. Naționala de fotbal se va deplasa la Bratislava fără el
Selecționerul Mircea Lucescu se află la Spitalul Universitar, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.
Echipa națională va face deplasarea la Bratislava în această seară, fără Mircea Lucescu, deoarece acesta va rămâne internat pentru monitorizare și tratament de specialitate. Atribuțiile pentru meciul cu Slovacia vor fi preluate de fostul internațional Ionel Gane, antrenorul secund al primei reprezentative.
UPDATE - SURSE MEDICALE: Mircea Lucescu a suferit o tulburare majoră de ritm cardiac
Pacientul a fost adus la Spitalul Universitar de Urgență București în urma unei tulburări majore de ritm cardiac, survenite în afara mediului spitalicesc.
În prezent, pacientul se află sub îngrijirea echipelor medicale, fiind supus investigațiilor diagnostice și intervențiilor terapeutice necesare pentru stabilizarea ritmului cardiac.
Pacientul va rămâne internat în Spitalul Universitar de Urgență București pentru monitorizare și tratament de specialitate.
ȘTIRE INIȚIALĂ:
Federația Română de Fotbal (FRF) a anunțat, duminică, că selecționerul Mircea Lucescu a avut un incident medical în cadrul cantonamentului echipei naționale a României.
Potrivit unui comunicat oficial transmis de FRF, în timpul ședinței tehnice premergătoare ultimului antrenament înaintea plecării spre Slovacia, antrenorului i s-a făcut rău și a leșinat, iar primele măsuri de asistență au fost acordate imediat de staff-ul medical al echipei.
Ulterior, două echipaje SMURD s-au deplasat de urgență la baza de pregătire, intervenția promptă a personalului medical permițând stabilizarea rapidă a selecționerului.
În prezent, starea lui Mircea Lucescu este stabilă, însă, conform protocoalelor medicale, acesta a fost transportat la o unitate spitalicească din București pentru investigații și monitorizare de specialitate.
FRF a precizat că va reveni cu informații suplimentare pe măsură ce situația evoluează.
Citește și:
- 11:37 - Un băiat de 12 ani, mușcat de trei câini după ce a intrat într-o curte din Slatina. Poliția a deschis dosar penal
- 11:11 - Gheorghe Piperea (AUR): Un guvern Bolojan 2 ar fi o palmă morală oribilă la adresa poporului
- 11:06 - Alimentele care își pierd gustul și textura în congelator. Cât timp le poți depozita fără să prezinte vreun risc
- 11:01 - Nouă metodă de înșelăciune în România. Escrocii se dau drept reprezentanți ai MAI și sună de pe numere false. Avertismentul autorităților
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














