SINGURA rasă de câini de vânătoare creată în România, COPOIUL ARDELENESC, pe cale să dispară

COPOIUL ARDELENESC, singura rasă de câini de vânătoare creată din România

"În România sunt aproximativ 40 de crescători de copoi ardelenesc cu pedigree. La aceştia şi la cele mai puţin de zece canise din România sunt mai puţin de 500 de copoi cu acte, iar rasa riscă să dispară din România în următorii ani dacă nu se face ceva", a declarat agenţiei Mediafax Teodor Dan, preşedintele asociaţiei Copard, care se ocupă de câinii din rasa copoi ardelenesc.

El spune că cel mai mare pericol pentru copoiul ardelenesc sunt încrucişările necontrolate.

"Pentru a controla această rasă vrem să înfiinţăm un club al copoiului ardelenesc, unde proprietarii să se cunoască între ei şi să militeze pentru păstrarea rasei. După 15 februarie, când se va încheia sezonul de vânătoare, asociaţia Copard şi mai mulţi crescători de copoi ardelenesc din Bistriţa, Alba, Timiş, Sibiu şi alte zone se vor întâlni să discute statutul asociaţiei. Încercăm să obţinem suport material şi să atragem cât mai mulţi crescători de copoi ardelenesc", a adăugat Teodor Dan.

Membrii fondatori ai Copard sunt Consiliul Judeţean Alba, Romsilva, prin Direcţia Silvică Alba, Asociaţia "Alba Verde" şi Teodor Dan.

În 1947, rasa copoiului românesc cuprindea trei varietăţi distincte, şi anume copoiul carpatic, copoiul dobrogean şi copoiul ardelenesc. Între timp, primele două varietăţi au dispărut, iar copoiul ardelenesc a fost omologat în anul 1966 ca rasă ungurească, după ce ungurii au achiziţionat numeroase exemplare de copoi din Ardeal.

Potrivit Copard, copoiul a cunoscut perioada de glorie în evul mediu, când era câinele de vânătoare preferat de nobilimea din Ardeal. Cu timpul, rasa a fost utilizată doar în zonele înalte şi împădurite, greu accesibile, din Carpaţi.

Din cauza terenului foarte variat, au luat naştere două varietăţi de copoi ardelenesc - copoiul mare şi copoiul mic - dar s-au făcut permanent împerecheri între cele două varietăţi. La origini, copoiul mare era utilizat pentru vânătoarea animalelor mari, iar cel mic pentru vânatul de talie mică (vulpe, iepure) pe terenuri acoperite, precum şi pentru vânătoarea de capre, în regiunile stâncoase.

La începutul secolului XX, copoiul aproape dispăruse. Creşterea şi selecţionarea lui au fost reluate în 1968, dar varietatea de talie mică a dispărut.

Copoiul ardelenesc este un câine inteligent şi curajos, care are un simţ olfactiv foarte dezvoltat cu ajutorul căruia trebuie să descopere urmele vânatului în pădure sau urma de sânge a vânatului rănit pentru a fi recuperat. Are un simţ de orientare în teren extraordinar, el nu se pierde niciodată şi se întoarce întotdeauna la locul de unde a pornit goana.

Articole recomandate


Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.

Comentarii existente

0 0
crescator
28 May 23:02
varietate talie mica am eu, a disparut creierul prostului care a scris articolul
Răspunde
0 0
Lokodi
11 Feb 11:26
http://ro.wikipedia.org/wiki/Copoi_ardelenesc
Răspunde
1 0
janos
10 Feb 18:09
Nici oii n-ati avut in vremurile alea.
Erdelyi Kopo≠copoi ardelenesc
Răspunde
4 -3
Dezso
10 Feb 15:51
Ca sa nu uitam ca cuvantul copi nu are sens in limba romana, iar in maghiara kopo inseamna caine, vai de mine, ce minciuni mai bagati
Răspunde
2 -4
Celalalt
10 Feb 16:14
9 Ungurica, cuvantul exista in lb romana si are chiar mai multe sensuri... vad zilnic copoi in intersectii
4 -4
Dezso
10 Feb 15:43
Ce chestie cica ungurii au cumparat, cainele asta fost crescut in ungaria (transilvania a facut parte) si in evul mediu, aici au fost unguri nobili, nu este delac rasa romanesc, nu mai mintiti!
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?