Dăncilă tranșează problema în scandalul Muzeului Holocaustului

 

Premierul Viorica Dăncilă susține că locul identificat pentru Muzeul Holocaustului este lângă Muzeul Antipa, iar, dacă se va dovedi că acesta este cel mai potrivit, acolo se va construi.

Declarația sa vine în contextul în care mai multe personalități ale societății civile și Academia Română au cerut Guvernului să renunțe la intenția construirii Muzeului Holocaustului în curte la Antipa. 

„Vrem să înființăm Muzeul Holocaustului. Sunt două variante de hotărâre de guvern sau inițiativă legislativă. Trebuie să avem amândouă variantele în prim-plan și vom da o HG și propunerea legislativă pe care o vom susține. E un lucru pe care l-am promis și pe care trebuie să-l ducem la bun sfârșit. Locația e identificată lângă Antipa, vom vedea dacă e o locație bună. Daca e o locație bună, acolo vom înființa Muzeul Holocaustului”, a declarat, sâmbătă, Viorica Dăncilă. 


Ministerul Culturii a anunțat, vineri, că pentru viitorul Muzeu al Holocaustului se are în vedere curtea muzeului Antipa. Mai exact, precizează că „va fi creat un complex muzeal care să cuprindă Muzeul Naţional al Satului «Dimitrie Gusti», Muzeul Naţional al Ţăranului Român, Muzeul Naţional de Istorie Naturală Grigore Antipa şi viitorul Muzeu Naţional de Istorie a Evreilor şi al Holocaustului din România, pentru care se are în vedere locaţia existentă între Muzeul Naţional de Istorie Naturală «Grigore Antipa» şi Muzeul Naţional al Ţăranului Român”.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
La noi n-a fost ,bre,holocaust
21 Jul 06:09
Si Antonescu ăsta,pe români ii trimitea pe frontul de est,pe evrei ii punea sa măture strada,su steaua lui David in piept.Asta e holocaust sau ce ?De ce nu faceti un muzeu cu Turtucaia sau luptele din munții Tatra?
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?