Cornel Nistorescu: Țara la testul Gîrbovan

 

Cînd lucrurile merg prost, fiecare eveniment și chiar întîmplare devin un examen. Și din fiecare se vede putregaiul lucrurilor. Și prostia conducătorilor. Și din cazul Caracal, și din Săpoca, și din vizita vopsită a lui Klaus Iohannis la Washington. Chiar și din numirea unei caricaturi de politician la Justiție. Mă refer la scurta și regretabila carieră a Anei Birchall. Din păcate, inexplicabil, ea mai continuă să rămînă în Guvern. Dar nu despre dînsa este vorba. În cele cîteva vorbe am rezumat deja prezența și prestația ei chinuită.

Acum, principalul test pe care îl dă societatea românească este reprezentat de desemnarea Danei Gîrbovan drept propunere pentru funcția de ministru al Justiției. Mărturisesc că după valul de caricaturi și nime-n-drum desemnați miniștri în guvernele Grindeanu și Tudose, chiar și în prima formă a guvernului Dăncilă, propunerile anunțate vineri de primul ministru m-au făcut să ridic întrebător privirea. Parcă se întîmplă ceva cu madam Dăncilă! Iancu, Valeca și Gîrbovan sunt de alt calibru decît predecesorii. Este un prim mare semn că PSD-ul mai întoarce fața și spre oameni mai de nădejde.

Surpriza enormă este dată însă de propunerea Danei Gîrbovan. Ne aflăm în fața unei judecătoare de o mare probitate morală și de o rigoare intelectuală pe care le-am reținut la nici un alt membru al ultimelor guverne. Decență, logică, știință de carte, bun simț, măsură, discreție și curaj, toate sunt trăsături pe care cea mai mare parte a populației le-a observat la o femeie dedicată jobului său de la Cluj-Napoca. Tot circul legat de justiție a făcut ca gîndul multora să se îndrepte adeseori spre Dana Gîrbovan. Chiar și fără funcții și onoruri, ea a ajuns să reprezinte o speranță. Mai sunt profesioniști și oameni de caracter, în ciuda faptului că instituțiile statului sunt conduse de tot felul de ratați și impostori. Din păcate, oamenii de calibrul Danei Gîrbovan nu se bagă, preferă să stea retrași. Și tînjim cu toții după asemenea personaje cu carate profesionale în care ar putea sta salvarea uneui domeniu, dacă nu chiar a României.

În sfîrșit, după ridicola prestație a Anei Birchall la Justiție și după tot circul legat de ordonanțe și legi, Dana Gârbovan a răspuns afirmativ unei propuneri inspirate a Vioricăi Dăncilă. În cîteva ore toată media și toată scena politică s-a transformat într-o casă de pariuri. O numește sau o respinge Iohannis? Preț de o seară n-am auzit pe nimeni care să se întrebe ce beneficii ar aduce numirea unui judecător de asemenea autoritate la Justiție? Și care ar fi consecințele pentru depolitizarea justiției? Și care ar trebui să fie prioritățile unui asemenea profesionist desemnat să conducă domeniul atît de disputat? Nu s-a gîndit nimeni la așa ceva. Tot stolul de papagali care cîrîie peste țară a redus știrea la un pariu de cîrciumă.
– O numește sau o respinge Iohannis?
Probabil că și președintele se gîndește ca galeria care îi așteaptă decizia. Probabil că nici prin cap nu-i trece să se întrebe ce cîștiguri ar avea România cu un asemenea ministru. După cum se uită și vorbește în ultima vreme, se vede că nu-l interesează decît un nou mandat, fiind dispus să se descalifice și pe termen lung, numai să mai doarmă cinci ani la Cotroceni și să se scoale pe muzica Imnului național. Nici nu s-a anunțat bine propunerea cu Dana Gîrbovan că Dan Barna, mediocrul președinte al USR, a ieșit la rampă și a produs încă o probă a gîndirii sale limitate și șterse:
”Numirea doamnei Gârbovan în Guvern este un semnal extrem de îngrijorător că PSD va relua eforturile de a-şi subordona Justiţia. Îi cer preşedintelui Iohannis să nu accepte această numire şi să folosească toate pârghiile pe care funcţia prezidenţială i le oferă pentru a se asigura că PSD nu va reuşi să-şi subordoneze Justiţia”. ”Treișpe” neuroni la Dan Barna, față de numai doisprezece și jumătate la Ludovic Orban!?

Această feștilă politică scoasă cu greu la vedere din lampa SRI pîlpîie trist la fiecare eveniment și declarație, reducînd totul la o luptă politică oarbă. Dar nici pe aceasta n-o poate duce în zona disputei de idei. O reduce întotdeuna la cîte un huo de Piața Victoriei. Graba și primitivismul partizan al declarației lui Dan Barna spune mult nu doar despre el, ci și despre felul de a fi și de a gîndi al celor care îl susțin. Și mă refer atît al publicul #rezist, cît și la generalii din spatele proiectului USR.


Respingerea sau eșecul Danei Gîrbovan ar fi un eșec pentru toată țara. Ar spulbera pentru o perioadă destul de lungă speranța nerostită că printre români există profesioniști și că într-o bună zi vor ei ajunge să conducă destinele României.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
Comentarii existente
0 0
Eu mă simt smerit la spovedanie,dar dau cu barosul când mă atacă criminalii..
24 Aug 18:58
Toată stima dl Nistorescu,vorbele dv clădesc imagini de pitoresc si adevăr idilic ,dar esenta justiției râmâne focarul luptei politice al opoziziție impertinente si a coaliției neputinciose .De aceea, nu introducerea moralei in justiție ne trebuie ,ci un luptător cu rachete patriot,care sa numicească nemernicia.Ne trebuie legi de incriminarea a huliganismului politic,de condamnarea judecătorilor care ies pe coridoare ,de condamnarea celor care l-au condamnat pe dl Dragnea,ca să..ca să ce ?Doamna Gârbovan cere să fie lăsată singură,dar numai când te sinucizi alegi singurătatea.Deci declarație cu stângul ,viziune de sinucigați.Nu vedeți că dna Maria a preluat o minciună ,si daca o crede e bine,dar o si colportează.Asa ca justiția or e viitorul tării,or mocirla in care ne zbatem.De-aia ne trebuie un Robespierre călare,ca sa nu il prindă ghilotina..si doamna premier se teme de luptă ,care e motorul progresului,consensul e o minciună,ca somerii nu vor pe Coasta de Azur ,nici in concediul mare si nici compradorii nu vor să fie someri.
Răspunde
0 0
Preda
24 Aug 17:52
Bravo Cornele nu numai societatea ci și ONU ,NATO ,Internațională socialista etc.trebuie sa o susțină.Și cum ți ai dat seama ca predecesorii erau nime n drum I ai testat chiar tu?
Răspunde
0 0
Maria R.
24 Aug 12:15
Pardon,și Tudorel „Rudotel” Toader a venit tot ca un mare specialist în Drept,plin de probitate morală etc.etc.
Și s-a dovedit o slugă de joasă speță.
Conița în discuție,Gârbovan,a susținut OUG 13,și-a criticat colegii care protestau contra modului în care pegra PSD slujită de ministrul Tudorel „Rudotel” Toader infesta cu legi pentru protecția interlopilor și criminalilor întreaga Justiție,este o susținătoare a SS-Secției Speciale.
Deci se prefigurează un nou ministru-argat la lumpeni.Restul e praf în ochii proștilor.
Răspunde
0 0
Maria R.
24 Aug 12:14
Pardon,și Tudorel „Rudotel” Toader a venit tot ca un mare specialist în Drept,plin de probitate morală etc.etc.
Și s-a dovedit o slugă de joasă speță.
Conița în discuție,Gârbovan,a susținut OUG 13,și-a criticat colegii care protestau contra modului în care pegra PSD slujită de ministrul Tudorel „Rudotel” Toader infesta cu legi pentru protecția interlopilor și criminalilor întreaga Justiție,este o susținătoare a SS-Secției Speciale.
Deci se prefigurează un nou ministru-argat la lumpeni.
Răspunde
0 0
Diaspora
24 Aug 12:03
Este firesc sa spumege usereii din moment ce Luluta afirma in sedinte la DNA catre supusii sai ca Dana Garbovan vine la CSM si-i face praf evident legat de conduita portocalelor si a altora de teapa lor si asa mai departe...
Răspunde
Afișează mai multe comentarii
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?