Reprezentanţi ai IPJ Dolj au precizat că Marius-Daniel Mîrzacu a murit la birou, cel mai probabil din cauza unui infarct, potrivit Realitatea Plus.
Reprezentanții IPJ Dolj transmit că dispariția acestuia reprezintă „o pierdere grea” pentru întreaga instituție, subliniind profesionalismul, responsabilitatea și devotamentul de care Mîrzacu a dat dovadă de-a lungul carierei sale, contribuind la menținerea siguranței publice și la îndeplinirea obiectivelor Poliției Române.
Conducerea inspectoratului și întregul colectiv au transmis sincere condoleanțe familiei îndoliate, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și apreciat.
„În aceste momente de profundă tristețe, suntem alături de familia îndurerată și ne exprimăm întreaga compasiune”, se arată în mesajul instituției.
Marius-Daniel Mîrzacu s-a născut în anul 1974 la Ştefăneşti, Argeş. Acesta a ocupat din anul 2024 funcţia de împuternicit pe funcţia de inspector şef al IPJ Dolj, iar din noiembrie anul trecut câştigase concursul pentru acest post.
Anterior, Marius-Daniel Mîrzacu a condus Serviciul Anticorupţie din Poliţie, la nivelul judeţului Argeş.