VIDEO Accident la metroul din Milano. Cel puțin 17 victime

 

Cel puţin 17 persoane au fost rănite în urma unui accident produs joi la metroul din oraşul italian Milano, afirmă surse din cadrul serviciilor de intervenţie citate de cotidianul La Repubblica.



Un tren de metrou a frânat brusc, joi dimineaţă, în apropierea staţiei de metrou "Uruguay" din Milano, iar 17 pasageri au fost răniţi. Niciunul dintre răniţi nu prezintă risc vital.

Regia de transport din Milano (ATM) a transmis că "trenul de metrou a frânat brusc din cauza unei intervenţii de urgenţă la alimentarea cu electricitate a tronsonului, în contextul în care o persoană intrase în mod neautorizat în tunel cu presupuse intenţii sinucigaşe".

"Alimentarea cu electricitate pe Tronsonul Roşu al metroului din Milano a fost întreruptă zece minute, până când persoana suspectă a fost depistată şi evacuată", precizează ATM.

"Imediat după reluarea alimentării cu electricitate, un tren a frânat brusc din cauza activării automate a sistemului de siguranţă. Compania prezintă scuze pentru incident şi încearcă să afle de ce s-a activat sistemul de siguranţă", subliniază ATM.

Din cauza incidentului, circulaţia trenurilor de metrou a fost afectată în Milano.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?