Singurul tratament cu viză curativă pentru o hernie abdominală este intervenția chirurgicală, prin care medicul repară defectul peretelui abdominal și montează o plasă specială, pentru susținere, prevenind astfel recidiva. Din fericire, în prezent operația poate fi realizată și prin metode minim invazive, prin chirurgie robotică sau laparoscopică.
Aceste intervenții moderne implică incizii de mici dimensiuni, care asigură o recuperare rapidă a pacientului, durere postoperatorie redusă, un risc mai mic de complicații și durată scurtă de spitalizare.
Pentru a beneficia de tratament pentru hernie abdominală prin proceduri mai puțin invazive, pacienții trebuie să se adresez unui centru medical care le poate asigura diferite tipuri de intervenții, în funcție de nevoile fiecăruia. În acest fel, abordarea este personalizată și adaptată la specificul fiecărui caz în parte, medicul ținând cont de tipul de hernie, de severitatea afecțiunii și de eventuale afecțiuni asociate.
În prezent, cea mai avansată metodă de tratament chirurgical este prin operație robotică. Chirurgul controlează de la distanță robotul chirurgical, prin intermediul unei console, manevrând cu maximă precizie brațele articulare ale robotului, care utilizează instrumentele chirurgicale. În acest fel, inciziile efectuate sunt mult mai precise și mai sigure, cu protezarea țesuturilor sănătoase și sângerare intraoperatorie redusă.
În plus, sistemul robotic este dotat cu o cameră video performantă, care mărește de până la 10 ori câmpul operator, furnizând imagini tridimensionale la o rezoluție superioară, care surprind chiar și cele mai mici detalii anatomice, cum sunt filetele nervoase subțiri și vasele minuscule de sânge. La final, plasa chirurgicală special concepută în acest scop susține peretele abdominal reparat și previne formarea unei noi hernii.
La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții au acces la proceduri chirurgicale moderne pentru tratamentul herniilor abdominale. În urma consultației de specialitate, chirurgul stabilește care este cel mai potrivit tip de intervenție, în funcție de nevoile fiecărui pacient, pentru asigurarea celor mai bune rezultate pe termen lung. Astfel, operația poate fi realizată clasic, deschis, sau minim invaziv, prin chirurgie robotică sau laparoscopică.
Intervențiile robotice sunt realizate cu sistemul avansat da Vinci Xi, fiind indicate de cele mai multe ori în cazul unei hernii care a recidivat sau pentru a trata o hernie inghinală bilaterală. Indiferent de tipul de operație realizat, procedurile se desfășoară la Spitalul Clinic SANADOR într-unul dintre cele mai bine dotate blocuri operatorii din România. Secția ATI de categoria I, cu nivel de competență extinsă, asigură cele mai bune îngrijiri de specialitate pentru pacienți, înainte, în timpul intervenției și postoperator, pentru o recuperare optimă.