Liderul PSD Marcel Ciolacu afirmă că anul 2022 a fost anul în care au readus România la normalitate, au deschis școlile și economia, au deblocat proiecte mari de investiții și au luat măsuri pentru a proteja nivelul de trai al românilor.
”Anul 2022 a fost anul în care am readus România la normalitate: am deschis școlile și economia, am deblocat proiecte mari de investiții, am luat măsuri pentru a proteja nivelul de trai al românilor (reglementarea prețurilor la energie și gaze, creșterea pensiilor și a salariului minim), precum și măsuri pentru a stimula economia românească și în mod special agricultura și produsele românești”, a scris președintele PSD pe Facebook.Ciolacu afirmă că ”cel mai important, pentru a avea în continuare creștere economică, au pus bazele unui buget care să permită ca anul 2023 să fie un an al investițiilor”.”Mă bucur că astăzi, la Zalău, alături de primarul Ionel Ciunt, am și recepționat două dintre lucrările de investiții din oraș. Lor, li se vor adăuga alte proiecte investiții - în creșe, grădinițe, școli - în valoare de zeci de milioane de euro, bani proveniți din PNRR sau alte fonduri europene. Pentru că activitatea unui primar nu se judecă după vorbe, ci după fapte”, mai spune Marcel Ciolacu.