În ziua în care toată presa din România anunța moartea generalului Dumitru Dumbravă, cel care i-a fost șef operativ ani întregi, generalul Florian Coldea, a fost surprins în toiul unei petreceri exclusiviste la Monte Carlo. Muzică, șampanie și artificii, dar și o companie selectă - în acest mediu se distra Florian Coldea în ziua morții prietenului său.
Abia la două zile distanță după vestea sumbră, Florian Coldea a venit cu o reacție pentru generalul Dumitru Dumbravă, pe care l-a catalogat drept un camarad în slujba patriei și un prieten de neînlocuit: ”Cu profundă tristețe, deplâng pierderea unui prieten cu care am împărtășit aproape douăzeci de ani de muncă”, a transmis Coldea într-un comunicat.
"Coldea spune, extrem de important, în acest comunicat că "în ultimul an a înfruntat cu demnitate - pe lângă boala necruțătoare cu care se confruntă nedreptăți și abuzuri, care i-au afectat sănătatea, cărora le-a răspuns cu luciditate, calm și echilibru". Florian Coldea face, deci, legătura dintre agravarea stării de sănătate a lui Dumitru Dumbravă cu această investigație declanșată împotriva lor", a declarat Ionela Arcanu, redactor-șef Realitatea PLUS
După reacția sa, Florian Coldea a fost surprins personal la înmormântare.
Mai mult decât atât, se știe că generalul SRI obișnuiește să petreacă cea mai mare parte a vacanțelor pe Coasta de Azur, la Monaco, acolo unde are și o vilă de lux pe numele lui Bogdan Neidoni, fostul său coleg din facultate.
Dumitru Dumbravă a murit vineri la spitalul SRI. Acesta fusese trimis în judecată alături de Florian Coldea în dosarul de trafic de influență și spălare a banilor care a pornit de la denunțul omului de afaceri Cătălin Hideg.
Fostul șef al Direcției Juridice a SRI plănuia să dea un interviu la Realitatea PLUS în care să facă dezvăluiri explozive în premieră.
"Odată cu această veste tristă, generalul Dumitru Dumbrava - vă spun acest lucru în premieră și în exclusivitate - urma sa acorde un interviu pentru Realitatea PLUS, un interviu în premieră cu acesta, legat de toate informațiile din acest dosar, dar și controversele care au existat în tot acest timp despre cariera sa și despre relația pe care a avut-o cu Florian Coldea", a declarat Alessia Păcuraru, jurnalist Realitatea PLUS.