Închisoare cu executare pentru un vrâncean, sergent in cadrul unei unități militare din Focșani, care a fost găsit vinovat de dezertare si fals. Pe scurt, acesta fusese acuzat că, în anul 2023, pentru a-și justifica lipsa de la serviciu, a uzat de șase certificate de concediu medicale falsificate.
Concediul prelungit al militarului, acum in rezerva, avusese loc de la jumatatea lunii august si pâna aproape de jumatatea lunii septembrie 2023 inclusiv, perioadă in care, pentru a-si justifica lipsa de la serviciu si de la unitate, sergentul ar fi comunicat date nereale comandantului său de subunitate.
Potrivit rechizitoriului citat de monitoruldevrancea.ro, inculpatul i-ar fi trimis superiorului su mai multe fotografii prin WhatsApp care ar fi atestat in mod nereal existenta a sase certificate de concediu medical eliberate de către Spitalul Militar de Urgentă Focsani. Aceasta a dus si la intocmirea a mai multor ordine de zi pe unitate cu date nereale, in sensul ca sergentul se afla in concediu medical.
Ancheta a demarat imediat după "concediul medical", initial pentru dezertare, mai apoi find anchetată si infractiunea de participatie improprie la fals intelectual. Ulterior, sg. (rez.) a fost trimis in judecat la instanta militara, care a dispus condamnarea acestuia - la 1 an închisoare pentru dezertare si tot la 1 an inchisoare, pentru participatie improprie la fals intelectual:
"(...) contopeste pedepsele (...) si aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an inchisoare, la care adaugă sporul de o treime din totalul celeilalte pedepse, respectiv 4 luni inchisoare, rezultând in final o pedeapsă totală de 1 an si 4 luni inchisoare.
Desfiinteaza inscrisurile reprezentând certificate de concedii medicale (...). Desfiinteaza partial sase ordine pe unitate, respectiv doar mentiunile privind pe inculpatul (...).
(...) obliga pe inculpatul (...) la plata cheltuielilor judiciare cätre stat, in cuantum de 1.324,85 lei, din care 324,85 lei aferente fazei de urmarire penală si 1.000 lei aferente fazei de judecat. Cu drept de apel in termen de 10 zile de la comunicarea prezentei sentinte".