Procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA) au descins marți dimineață la sediul companiei Electrocentrale București - ELCEN, într-un dosar ce vizează fapte grave de corupție. Potrivit unor surse judiciare citate de Realitatea Plus, printre cei vizați se află chiar directorul general și directorul comercial ai companiei, suspectați de luare și dare de mită.
Potrivit unui comunicat oficial al DNA, procurori Secției de combatere a infracțiunilor asimilate infracțiunilor de corupție fac cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor fapte de corupție, în cursul anului 2025, de către funcționari publici din cadrul unei companii de stat.
În cursul zilei de marți, 9 septembrie, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, procurorii au descins în opt locații din București și județul Ilfov, dintre care una este sediul unei companii de stat, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale, precizează DNA.
Compania a confirmat, într-un comunicat, acțiunea întreprinsă de DNA
"Compania Electrocentrale București (ELCEN) confirmă faptul că, în cursul zilei de astăzi, 9 septembrie 2025, reprezentanți ai Direcției Naționale Anticorupție (DNA) efectuează percheziții la sediul central al companiei, în baza unui mandat emis de autoritățile competente.
Procurorii au solicitat punerea la dispoziție a unor documente și informații necesare acțiunii aflate în curs. ELCEN cooperează în mod deplin pentru a facilita desfășurarea verificărilor.
Conducerea companiei își reafirmă angajamentul față de respectarea legii și transparență în activitatea desfășurată. Sunt tratate cu maximă seriozitate și responsabilitate solicitările instituțiilor statului.
Menționăm că desfășurarea acestor proceduri nu afectează în niciun fel continuitatea activității ELCEN și asigurarea producerii energiei electrice și termice pentru consumatorii din București și pentru Sistemul Energetic Național.
Compania va continua să colaboreze strâns cu autoritățile și va comunica în mod transparent orice informații suplimentare de interes public, în limitele permise de cadrul legal și de ancheta aflată în desfășurare," a transmis Elcen.