Extern· 2 min citire

Un primar și-a rezolvat disputa politică într-un mod mai puțin obișnuit VIDEO

Bătaie în ring, între primar și fostul consilier. Foto/Captură video

Bătaie în ring, între primar și fostul consilier. Foto/Captură video

Publicat14 dec. 2021, 23:26
SursăRealitatea.PLUS

Primarul unui orășel din nordul Braziliei și-a invitat, duminică, un fost consilier, la o luptă într-un ring de MMA, după o ceartă politică.

Totul a început când Simao Peixoto a fost criticat de fostul consilier municipal Erineu Da Silva, pentru felul în care a gestionat cel mai mare complex turistic din oraș. Iar atunci când Da Silva l-a amenințat pe edil cu bătaia, acesta din urmă nu a stat pe gânduri și l-a provocat la o confruntare de MMA, un sport foarte popular în Brazilia. O luptă ca la carte, într-un ring de MMA, cu un arbitru și public adunat în sală, a avut loc duminică seara.   Imediat ce a intrat în ring, primarul a început să-și provoace adversarul, trecându-și degetul arătător pe sub bărbie, mimând un gest în zona gâtului.

La bustul gol și purtând mănuși de MMA, cei doi bărbați s-au repezit unul asupra celuilalt. Primarul a ajuns la podea de două ori, însă a fost declarat câștigător la puncte după cele trei runde ale meciului. Epuizați,la finalul luptei, cei doi rivali s-au îmbrățișat, într-un ultim gest de sportivitate.


Un viceprimar a susținut ulterior într-un videoclip că primarul și Da Silva erau "prieteni" și că provocările fostului consilier municipal au fost doar o "strategie de marketing".

Potrivit mass-mediei braziliene, primarul a declarat că a acceptat această confruntare pentru a promova sportul în orașul său. Simao Peixoto s-a asigurat, de asemenea, că spectatorii au adus donații de alimente pentru a putea avea acces în sală. Potrivit primăriei, s-au strâns astfel cinci tone de alimente.    Nu a fost însă suficient pentru a reduce la tăcere criticii. Agenția de supraveghere a sănătății din statul Amazonas a solicitat municipalității explicații pentru că a autorizat acest eveniment în interior cu spectatori care nu au purtat măști. Primăria a dat asigurări însă că au fost respectate normele impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern