Tragedie Elveția. Protecția Civilă Europeană, activată rapid. Raed Arafat: „Procedurile au fost îmbunătățite după Colectiv”. Un român s-ar putea afla printre victime - LIVE TEXT

Tragedie Elveția/ Foto: X
Tragedie Elveția/ Foto: X

România va ajuta la transportul victimelor după tragedia de Anul Nou din Elveția. Anunțul a fost făcut de șeful DSU, Raed Arafat. Între timp, apar noi informații după explozia devastatoare din Elveția. Un cetățean român s-ar putea afla printre victimele exploziei devastatoare de la restaurantul de lux. În prezent, acesta este dat dispărut, potrivit MAE. De altfel, un alt român a fost martor la tragedie și ar fi ajutat la salvarea a peste 80 de persoane din flăcări. Bărbatul face acum dezvăluiri cutremurătoare și spune că bilanțul real al tragediei ar putea depăși cifrele comunicate oficial. Autoritățile au anunțat până acum 47 de morți și peste 115 răniți. Autoritățile au anunțat 5 zile de doliu național în urma tragediei. Atenție, urmează imagini și informații care pot afecta emoțional, în special minorii!