Iranul amenință că poate produce uraniu pentru armă nucleară dacă este atacat din nou: „Vom analiza acest lucru”

Război în Orientul Mijlociu
Tensiunile dintre Iran, SUA și Israel cresc din nou după ce un oficial iranian a avertizat că Teheranul ar putea ajunge la îmbogățirea uraniului până la nivelul necesar pentru armament nuclear, în cazul unui nou atac militar asupra țării.
Declarația a fost făcută de Ebrahim Rezaei, purtătorul de cuvânt al Comisiei parlamentare pentru securitate națională și politică externă din Iran. Acesta a transmis că parlamentul iranian ar putea analiza inclusiv varianta îmbogățirii uraniului la 90%, prag considerat necesar pentru producerea unei arme nucleare.
„Una dintre opțiunile Iranului în cazul unui nou atac ar putea fi îmbogățirea la 90%. Vom analiza acest lucru în parlament”, a scris Rezaei pe platforma X.
Iranul spune că programul nuclear este pașnic
Avertismentul vine într-un moment în care negocierile și tensiunile din regiune continuă să se amplifice. Donald Trump a declarat în repetate rânduri că obiectivul principal al intervenției americane împotriva Iranului a fost împiedicarea dezvoltării unei arme nucleare de către Teheran.
De cealaltă parte, autoritățile iraniene susțin că programul nuclear are exclusiv scopuri civile și pașnice. Totuși, potrivit informațiilor apărute în presa internațională, Iranul ar deține în continuare peste 400 de kilograme de uraniu îmbogățit la 60%, un nivel aflat foarte aproape, din punct de vedere tehnic, de pragul militar de 90%.
Netanyahu: „Materialul nuclear trebuie scos din Iran”
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a declarat că războiul cu Iranul nu poate fi considerat încheiat atât timp cât Teheranul păstrează stocuri importante de uraniu îmbogățit și infrastructură nucleară activă.
„Nu s-a terminat, pentru că mai există material nuclear - uraniu îmbogățit – care trebuie scos din Iran. Mai există situri de îmbogățire care trebuie demontate”, a declarat Netanyahu într-un interviu pentru emisiunea „60 Minutes” de la CBS. Întrebat cum ar putea fi eliminat acest material, liderul israelian a spus că operațiunea ar putea fi realizată direct. „Strategia este simplă: intri și îl iei. Consider că acest lucru poate fi realizat fizic. Nu este o problemă, ci o misiune de o importanță vitală”, a afirmat Netanyahu, conform The Guardian.
Negocieri tensionate privind uraniul iranian
Donald Trump a susținut recent că Iranul ar fi acceptat inițial ca SUA să preia uraniul puternic îmbogățit, însă această prevedere nu s-ar mai regăsi în ultima variantă a propunerii de armistițiu. „S-au răzgândit pentru că nu au inclus acest lucru în document”, a spus liderul american.
Iranul nu a confirmat public existența unei astfel de înțelegeri și insistă că are dreptul să îmbogățească material nuclear în scopuri civile. Potrivit unor oficiali regionali citați de Associated Press, una dintre variantele discutate ar presupune diluarea unei părți din uraniul îmbogățit și transferarea restului într-o țară terță. Rusia și-ar fi exprimat disponibilitatea de a prelua acest material, însă până acum nu a fost anunțat niciun acord oficial.
Citește și:
- 13:24 - Iranul se pregătește pentru un boom turistic după războiul cu SUA. Teheranul a elaborat planuri pentru trei scenarii de securitate
- 12:07 - Rusia își revizuiește drastic previziunile de creștere economică pentru 2026: de la 1,3% la doar 0,4%
- 12:06 - Mireasă împușcată mortal în noaptea nunții chiar de soțul ei, în Brazilia. Cum s-a ajuns la tragedie
- 10:56 - Fostul deputat Fidesz, apropiat de Viktor Orban, reținut pentru corupție la două zile după pierderea imunității parlamentare
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














