Ortodoxe
Sf. Cuv. Hariton Mărturisitorul; Sf. Proroc Baruh; Sf. Cuv. Neofit Zăvorâtul din Cipru
Greco-catolice
Sf. cuv. Hariton Mărturisitorul
Romano-catolice
Ss. Venceslau, m.; Laurenţiu Ruiz şi îns., m.; Fer. Amalia, m.
Sfântul Cuvios Hariton Mărturisitorul este pomenit în calendarul creştin ortodox la 28 septembrie.
A trăit în vremea împăratului Aurelian (270-275), în cetatea Iconia, din Licaonia, regiune din centrul Anatoliei.
A fost prins în timpul persecuţiilor împotriva creştinilor şi dus înaintea guvernatorului provinciei, pentru interogatoriu. A suferit chinuri, bătăi şi torturi, în înfruntarea directă fără şovăire a guvernatorului pus să-l judece şi să-l condamne. Cuviosul Hariton nu voia să se închine zeilor, spunând: "Eu am pe adevăratul Dumnezeu, Căruia îi slujesc şi mă închin, Care este ziditor tuturor, Mântuitor al lumii Care trăieşte în veci" (Vieţile Sfinţilor).
Întâmplându-se însă în acel timp ca împăratul să moară, prigoana împotriva creştinilor a încetat şi Cuviosul Hariton a fost eliberat.
De numele Sfântului Hariton este legată cea mai veche mănăstire palestiniană. Sfântul Hariton a venit ca pelerin, în anul 330, şi s-a stabilit în ţinutul Faran, la nord-est de Ierusalim. Acolo a întemeiat lavra care îi va purta numele.
S-a retras din lume pentru a petrece viaţă pustnicească şi a mers la Ierusalim. Aflat în apropierea oraşului, a fost prins de o ceată de tâlhari care l-au legat într-o peşteră, sfătuindu-se să-l omoare. Aceştia au băut însă dintr-un vin otrăvit şi au murit, iar Sfântul Hariton a transformat peştera într-o mănăstire, unde în scurt timp s-a format o obşte monahală.
Dornic de linişte, a părăsit acel aşezământ şi a mers în pustie, fiind întemeietorul altor două mănăstiri.
Aproape de sfârşitul său, Sfântul Hariton, pentru a nu se face ceartă între cele trei obşti monahale pe care le-a format, a rânduit să fie îngropat în prima mănăstire zidită de el, unde a fost prins de tâlhari şi într-un fel minunat, prin darul lui Dumnezeu, a scăpat cu viaţă.
