Nicoleta Pauliuc, inițiatoarea propunerii legislative pentru modificarea și completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății prin care se introduce dreptul pacienților la terapia durerii, salută adoptarea actului normativ de către Parlament.
Proiectul inițiat de Pauliuc definește serviciile medicale pentru terapia durerii ca ansamblul de servicii medicale de diagnosticare, tratament și monitorizare a pacienților de toate vârstele, copii sau adulți, cu dureri acute sau cronice, având ca scop îmbunătățirea calității vieții acestora prin controlul sau înlăturarea durerii. Se include astfel dreptul la servicii medicale pentru terapia durerii în ansamblul drepturilor asiguraților în cadrul asigurărilor sociale de sănătate, alături de dreptul la servicii medicale pentru vindecarea bolii, pentru prevenirea complicațiilor ei și pentru recuperare.
„Este un pas important înainte pentru bolnavii din România, care primesc garanții legale că serviciile medicale de care beneficiază sunt nedureroase. Scopul fundamental este reducerea suferinței celor care se îmbolnăvesc și interacționează cu sistemul spitalicesc. Această lege este importantă pentru că reprezintă o schimbare majoră în abordarea medicinei în România: nu se mai pune accentul doar pe partea de tratament efectiv pentru vindecare sau îmbunătățirea stării bolnavului, ci și pe eliminarea sau măcar reducerea drastică a suferinței. Dacă înlăturăm durerea, prin medicamentație și proceduri medicale specifice, îmbunătățim viața bolnavilor și îi putem ajuta să treacă mai ușor peste niște momente cu adevărat dificile din viața lor. Tehnica medicală și cunoștințele noastre au evoluat suficient astfel încât aproape în fiecare caz putem face lucruri concrete, în sistemul spitalicesc, pentru a reduce suferința celor care se confruntă cu aproape orice tip de afecțiune”, a declarat senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc.
După adoptarea de către Parlament, legea merge la promulgare la Președintele Klaus Iohannis. În cuprinsul noului act normativ, se prevede că Ministerul Sănătății, celelalte ministere și instituțiile cu rețea sanitară proprie și Ministerul Educației elaborează strategia privind formarea profesională în managementul durerii a profesioniștilor, precum și strategia privind educarea pacienților pentru prevenirea și terapia durerii.
„Pe lângă introducerea dreptului la terapie fără durere, legea pe care am inițiat-o prevede și ca oamenii să fie informați despre ce înseamnă că pot avea acces la tratamente specifice în acest sens. Un pacient trebuie să știe că poate merge la orice tip de consultație sau intervenție medicală și că nu va suferi fizic de pe urma procedurilor la care este supus. Asta poate garanta și o stare psihologică mai bună. De asemenea, ne trebuie cadre medicale care să fie special instruite pentru această specialitate și care, în timp, să dezvolte acest domeniu important pentru bunăstarea pacienților. În statele dezvoltate din Vest, se lucrează de zeci de ani pe această direcție din dorința de a reduce suferința semenilor încercați de boală”, a concluzionat Pauliuc.
Ceilalți inițiatori ai actului normativ sunt Nelu Tătaru, Adrian Streinu Cercel, Florian Dorel Bodog, Stela Firu, Patriciu Achimaș – Cadariu, Leonard Azamfirei, Cristina Agnes Vecerdi, Corneliu Florin Buicu și Attila Laszlo.