Patriarhul Daniel va oficia Sfânta Liturghie, la hramul istoric al Catedralei Patriarhale. Programul evenimentului

Patriarhul Daniel
Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, va celebra joi Sfânta Liturghie cu prilejul sărbătorii Sfinților Împărați Constantin și Elena, hramul istoric al Catedralei Patriarhale.
Manifestările religioase au început încă de miercuri, prin Slujba Privegherii oficiată în interiorul Catedralei Patriarhale de Arhiepiscopul Dunării de Jos, Casian, împreună cu soborul slujitor al locașului.
În acest an, sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena coincide cu praznicul Înălțării Domnului și cu Ziua Eroilor. În contextul lucrărilor de pictare aflate în desfășurare la Catedrala Națională, toate evenimentele dedicate celor două momente vor avea loc exclusiv pe Colina Patriarhiei.
Programul zilei de joi începe la ora 7:00, când moaștele Sfântului Ierarh Nectarie, ale Sfinților Împărați Constantin și Elena și ale Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, vor fi așezate spre închinare la Baldachinul Sfinților din apropierea Catedralei Patriarhale.
De la ora 8:00 va fi săvârșită Slujba Miezonopticii și Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena, iar la ora 9:15 Patriarhul Daniel, alături de un sobor de ierarhi, preoți și diaconi, va oficia Sfânta Liturghie în Altarul Mare de Vară al Catedralei Patriarhale. Ceremonia religioasă va fi urmată de slujba de pomenire a eroilor.
În continuarea programului, la ora 12:00 vor fi anunțați câștigătorii Concursului Național Catehetic „Familia – binecuvântare a lui Dumnezeu și școală a iubirii smerite și darnice”, iar la 12:15 vor fi premiați laureații Concursului Național „Icoana ortodoxă – lumina credinței”.
Spre seară, de la ora 16:00, în interiorul Catedralei Patriarhale vor avea loc Slujba Vecerniei și Paraclisul Sfinților Împărați Constantin și Elena.
Patriarhia Română a anunțat că sfintele moaște vor rămâne la Baldachinul Sfinților până la închinarea ultimului credincios, urmând apoi să fie reașezate în Catedrala Patriarhală.
Tot joi, la ora 12:00, clopotele bisericilor ortodoxe din întreaga țară vor răsuna în semn de omagiu pentru eroii care și-au sacrificat viața pentru credință, libertate și unitatea națională.
Potrivit Patriarhiei, Biserica Ortodoxă Română îi pomenește la fiecare Sfântă Liturghie pe eroii, ostașii și luptătorii români care s-au jertfit de-a lungul istoriei pentru apărarea țării și a credinței.
Instituția amintește și rolul simbolic al Catedralei Naționale, ridicată în memoria tuturor eroilor români și având ca prim hram Înălțarea Domnului – Ziua Eroilor. În 2018, în piciorul Sfintei Mese a fost așezată lista tuturor eroilor români cunoscuți, un document de 1.684 de pagini care consemnează numele celor căzuți de-a lungul istoriei.
Sărbătoarea Înălțării Domnului este marcată la 40 de zile după Paște și amintește de momentul în care Iisus Hristos s-a înălțat la cer de pe Muntele Măslinilor, după ultima binecuvântare oferită apostolilor. Totodată, Biserica îi prăznuiește pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, considerați primii împărați creștini și numiți „întocmai cu Apostolii” pentru contribuția lor la răspândirea creștinismului.
Realitatea.NET | Două mari sărbători pe 21 mai: Înălțarea Domnului și Sfinții Constantin și Elena. Cruce roșie în calendar
Citește și:
- 14:50 - Tartă cu brânză și jeleu de căpșuni. Desertul potrivit pentru acest sezon
- 13:29 - Leguma ieftină recomandată de nutriționiști: poate contribui la reducerea colesterolului și protejarea inimii
- 12:28 - Greșelile care îți pot distruge grădina fără să-ți dai seama. Cum trebuie udate corect plantele
- 11:57 - Ingredientul pe care să îl adaugă în cafeaua de dimineață pentru a reduce pofta de mâncare. Ajută la pierderea în greutate
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














