Dian Popescu, expert în energie, a declarat duminică, în exclusivitate la Realitatea PLUS, că prețurile carburanților vor crește în perioada următoare, însă a făcut apel la calm și i-a îndemnat pe români să nu își facă stocuri de benzină și motorină, avertizând că un astfel de comportament ar putea genera probleme de aprovizionare.
”Primele de asigurare majorează costul carburanților”
Specialistul în energie a subliniat că primele de asigurare pentru transporturile maritime au crescut cu peste 50%, ceea ce se va reflecta în costul final al carburanților.
”Primele de asigurare în acest moment cred că au sărit undeva peste 50%, exact cum a fost și în Hormuz atunci. Primele de asigurare duc la creșterea prețului benzinei și motorinei. Jumătate din zăcământul Tengiz din Kazahstan, care exportă petrol prin această conductă, este deținut de Chevron. De compania americană Chevron. Chevron când pronunți, te cutremuri. Este o companie atât de uriașă și cu niște bugete atât de mari, încât te cutremuri numai când pronunți cuvântul. Am avut-o și noi, dar am reușit să o dăm afară”, a spus Dian Popescu.
”De ce au suspendat rușii activitatea portului Novorossiysk”
Potrivit lui, Rusia nu a suspendat activitatea portului Novorossiysk din cauza unor atacuri asupra infrastructurii portuare, ci în urma loviturilor asupra navelor care se apropiau pentru alimentare.
”Prin portul Novorossiysk, rușii au lăsat Chevron-ul american. De aia am spus cândva că Marea Neagră este cea mai sigură mare, așa am crezut, și rușii nu au suspendat portul Novorossiysk pentru că a dat vreo dronă ucraineană în port, nu, ci pentru că a dat în vapoarele care veneau la alimentat. Și rușii știu în acest moment că cineva va reacționa, vor reacționa americanii. Pentru că 500 de milioane de barili din zăcământul Tengiz din Kazahstan plecau prin această conductă spre unde decideau americanii”, a mai transmis acesta.
”România își asigură 60% din necesarul de țiței prin Novorossiysk”
De asemenea, Dian Popescu a afirmat că România își acoperă circa 60% din necesarul de țiței pentru rafinare prin petrol provenit din Kazahstan și tranzitat prin portul Novorossiysk, nu din petrol rusesc, în conformitate cu embargoul.
”Noi, România, se alimenta 60% din petrolul necesar pentru rafinare în România tot din portul Novorossiysk, pentru că noi nu luam benzină și motorină de la ruși de acolo, că respectăm embargo-ul, dar luam petrol din conducta care venea din Kazahstan, care este conductă jumătate a Kazahstanului, jumătate a companiei Chevron”, a menționat el.
”Panica ar putea crea probleme la alimentare”
În același timp, expertul în energie a făcut apel la calm și a avertizat că o eventuală panică în rândul populației ar putea crea probleme logistice.
”Nu trebuie să speriem populația. V-am făcut un calcul: 20 de litri dacă ia fiecare român din 4 milioane de șoferi, devine o sumă uriașă care... chiar dacă avem benzină și motorină, nu avem posibilitatea să alimentăm stațiile”, a conchis Dian Popescu.