Suspectul atacului de la Washington s-a fotografiat înainte de a deschide focul: ce au descoperit procurorii

Cole Allen, suspect SUA
Cole Allen, autorul atacului armat de la gala de presă din Washington, s-a fotografiat în camera de hotel înainte de incident, potrivit unei imagini publicate de Departamentul american al Justiției. Cole Allen, a fost arestat după ce a încercat să pătrundă în sala de bal a Hotelului Hilton, unde avea loc dineul anual al Asociației Corespondenților de la Casa Albă, la care participa președintele Statelor Unite, Donald Trump.
Potrivit documentelor procurorilor, Allen și-a făcut o fotografie în oglindă, în camera de hotel rezervată special pentru eveniment. În imagine, el apare îmbrăcat într-o cămașă neagră și o cravată roșie, având asupra sa un pistol în toc, o geantă cu muniție și un pumnal.
Fotografia a fost realizată la ora locală 20.03, cu aproximativ 30 de minute înainte ca suspectul să ajungă la punctul de control al accesului în sala de bal.
Ce spun procurorii
Conform parchetului, Allen a încercat să treacă în fugă de filtrul de securitate, însă a fost oprit de agenții Secret Service înainte de a intra în sala în care se aflau sute de invitați și oficiali de rang înalt.
Procurorii afirmă că acțiunea a fost „premeditată, violentă și calculată să omoare”, subliniind că suspectul „era pregătit să comită un masacru”.
În timpul incidentului, Allen a tras un singur foc de armă înainte de a fi neutralizat. Nu a fost rănit de gloanțe, însă a suferit o leziune ușoară la genunchi în urma căderii. Președintele Trump a declarat ulterior că un agent Secret Service a fost lovit de un glonț, dar a fost protejat de vesta antiglonț.
Mesaje programate trimise familiei și prietenilor
Înainte de atac, suspectul - de profesie profesor - a trimis mai multe e-mailuri programate către familie și apropiați. Mesajele conțineau formulări cu umor negru și scuze pentru faptul că le ascunsese intențiile sale.
Într-unul dintre e-mailuri, el scria că nu mai este dispus „să permită unui pedofil, unui violator și unui trădător să-i murdărească mâinile”, referindu-se aparent la dosarul Epstein, fără a-l numi explicit pe Donald Trump.
A treia tentativă de asasinat în mai puțin de doi ani
Incidentul de la dineul corespondenților reprezintă a treia tentativă de asasinare a președintelui Trump în ultimii doi ani. Acesta fusese vizat anterior în iulie 2024, când a fost rănit la o ureche în timpul unui miting de campanie, și ulterior pe terenul său de golf din Florida.
Reacția Casei Albe
Casa Albă a condamnat atacul, acuzând „un cult al urii al stângii” și susținând că acesta alimentează violența politică în Statele Unite.
Citește și:
- 14:10 - Bărbat arestat după ce și-a agresat sexual fiica minoră cu dizabilități severe: caz șocant în Călărași
- 14:06 - Captură uriașă la frontieră! Un român a rămas fără 120.000 de euro după ce vameșii i-au demontat mașina. Unde ascunsese banii
- 14:06 - Țara care consumă tone de droguri anual. Autoritățile au găsit urme și în probele din apele uzate
- 13:58 - Ilie Bolojan iese public în plină tensiune politică. Ce se întâmplă cu fondurile europene
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














