Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, medicul epidemiolog Dinu Sădean, a demisionat de la conducerea instituției, funcția fiind preluată temporar de directorul adjunct economic Firuța Bosancu.
Purtătorul de cuvânt al DSP Suceava, Gabriela Băncilă, a transmis, printr-un comunicat de presă, vineri, că Dinu Sădean a solicitat încetarea exercitării funcției de director executiv al instituției, iar prin ordin al ministrului Sănătății atribuțiile specifice funcției au fost delegate directorului executiv adjunct economic până pe 31 august.
Băncilă a spus că Dinu Sădean, care s-a aflat la conducerea instituției din 10 iunie 2020, rămâne în structura DSP Suceava, activând ca medic primar epidemiolog.
„Închei aici mandatul meu de director executiv al Direcției de Sănătate Publică Suceava, cu satisfacția muncii făcute cu seriozitate, cu mulțumirea că am putut contribui la gestionarea uneia dintre cele mai dificile perioade sanitare globale. Există în viața instituțiilor și a oamenilor momente în care trebuie luate decizii fundamentale. Am fost pus în fața unor astfel de momente, în care de deciziile luate depindea evoluția epidemiologică a județului nostru. Mi-am asumat răspunderea deciziei și am fost călăuzit permanent de gândul că necesitatea protejării sănătății publice are prioritate, chiar dacă aceasta a impus măsuri ferme și imediate”, a declarat Dinu Sădean.