Șeful celei mai mari armate din Europa le cere americanilor mai multă predictibilitate și siguranță. Declarațiile care au aprins scena internațională

Boris Pistorius. Foto: Profimedia
Ministrul german al apărării Boris Pistorius a avertizat SUA sâmbătă împotriva derulării unor politici unilaterale, afirmând că o astfel de abordare nu va avea succes într-o lume a puterilor în competiție.
"Nici chiar Statele Unite nu pot acționa singure în lumea de astăzi a unor mari puteri emergente. Au nevoie de aliați", a declarat Pistorius la Conferința de Securitate de la Munchen (MSC).
El a spus că Europa are nevoie de "predictibilitate" și "siguranță" din partea Washingtonului, înainte de a se referi la recenta criză din cadrul NATO declanșată de demersul președintelui american Donald Trump de a obține controlul asupra Groenlandei, care aparține Danemarcei.
"Punerea sub semnul întrebării a integrității teritoriale și a suveranității unui stat membru NATO. Excluderea aliaților europeni de la negocieri care sunt cruciale pentru securitatea continentului. Toate acestea afectează alianța noastră și ne întărește adversarii", a declarat Pistorius în scurtul său discurs.
Întâlnirea ministrului german al Apărării Pistorius cu Bolojan, anulată. Presa germană a dezvăluit motivul
El a mai spus că a împărtășit frustrarea exprimată mai devreme la Munchen de secretarul de stat american Marco Rubio privind eșecul organizațiilor internaționale de a rezolva conflicte și crize.
El a apreciat însă că soluția este "reformarea și revigorarea" acestor instituții, nu abandonarea lor.
Pistorius a afirmat că percepe noua strategie de apărare a SUA, care scade importanța Europei pentru a prioritiza securitatea internă, securitatea emisferei vestice și contracarării Chinei, într-un mod "realist și pragmatic".
Pentru următorul capitol al parteneriatului transatlantic, a adăugat el, trebuie să existe o distribuție a poverii clară și corectă, Europa asumându-și un rol mai important.
"Europa trebuie să preia inițiativa în asigurarea unor forțe convenționale robuste și să-și asume mai multă responsabilitate pentru propria vecinătate, în timp ce SUA continuă să contribuie cu sprijin strategic și nuclear pentru viitorul previzibil", a spus el.
Ministrul german al Apărării trage semnalul de alarmă: Rusia ar putea ataca Flancul Estic al NATO în următorii 4-5 ani
Citește și:
- 23:53 - Atac violent în Zalău: un pastor de 76 de ani a fost înjunghiat în propria locuință. Agresorul spune că un „gând divin” l-a îndemnat
- 23:53 - România vinde companiile de stat, alte state le naționalizează. Țara care încearcă să salveze cel mai mare producător de oțel -VIDEO
- 23:37 - Ilie Bolojan: ”PNL vrea să separe apele de PSD. O colaborare aduce deservicii”
- 23:31 - Scandal într-un club: în centru se află doi polițiști, anchetați după ce au dansat pe mese și au provocat un incident soldat cu o tânără rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














