Ilie Bolojan: ”PNL nu ar trebui să-l voteze pe Sorin Grindeanu premier”

Ilie Bolojan. FOTO: Arhivă
Ilie Bolojan, premierul interimar al României, a afirmat, luni seară, că la finalul săptămânii trecute a avut o întâlnire cu președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, cu care a discutat despre ”criza politică cauzată de PSD”. Totodată, el a subliniat ”PNL nu ar trebui să-l voteze pe Sorin Grindeanu premier”.
”Am prezentat punctul de vedere legat de criza politică în care am ajuns datorită acțiunii iresponsabile a PSD și, sigur, am discutat diferite posibilități și perspective pentru a ieși din această situație care aduce deservicii, în principal prin situația în care avem nevoie de guverne funcționale”, a declarat Ilie Bolojan, la un post de televiziune.
El a subliniat că președintele urmează să aibă consultări și cu celelalte partide și în funcție de acestea va veni cu o propunere de premier.
Întrebat dacă, Nicușor Dan i-a spus ceva concert, premierul interimar al răspuns: ”Domnul președinte mi-a spus anumite aspecte, dar mi se pare de bun simț ca perspectiva dânsului să și-o prezinte el”.
Cât despre numele viitorului premier, Ilie Bolojan a subliniat că ”ține de capacitatea acestuia de a forma o majoritate în jurul noului guvern care se va forma, pe de o parte”.
”Pe de altă parte, ține de o realitate politică. Și dacă discutăm, de exemplu, de realitatea politică în care ne găsim, constatăm că Partidul Social-Democrat, prin moțiunea care a declanșat-o împreună cu cei de la AUR, au dovedit că sunt în măsură să formeze o majoritate parlamentară demolând guvernul în care a făcut parte, și fără să spună nimic în loc.
În același timp, partidele care au rămas să asigure practic funcționarea guvernului, e vorba de PNL, USR, UDMR, nu au probat că pot constitui în această situație o majoritate parlamentară. Deci este într-o formă logică responsabilitatea PSD să-și asume răspunderea de a forma o majoritate parlamentară și să vină cu soluțiile pentru a redresa lucrurile, soluții pe care nu le-au prezentat timp de 10 luni de zile”, a mai spus șeful interimar al Executivului.
”Partidul Național Liberal nu ar trebui să voteze un astfel de premier”
Întrebat dacă în calitate de parlamentar ar vota o variantă de guvern minoritar, cu Sorin Grindeanu premier, Ilie Bolojan a răspuns: În primul rând, așa cum am decis și s-a luat această decizie încă o dată, fără echivoc, după trecerea moțiunii de cenzură, PNL nu mai trebuie să facă o coaliție cu PSD în această perioadă. De ce este foarte important acest lucru? Nu mai trebuie să repetăm niște greșeli care au fost făcute în ciclul electoral trecut, când am făcut două greșeli mari din punct de vedere politic care ne-au adus în această situație”.
”Cele două greșeli majore au fost legate de faptul că s-a făcut o coaliție doar pentru funcții și nu pentru buna guvernare. Și a doua greșeală majoră este că am permis capturarea statului prin capturarea unor instituții, a unor companii, în scopul de a extrage rente din administrarea acestora. (...)Deci, Partidul Național Liberal nu ar trebui să voteze un astfel de premier”, a conchis Ilie Bolojan.
Citește și:
- 23:53 - Atac violent în Zalău: un pastor de 76 de ani a fost înjunghiat în propria locuință. Agresorul spune că un „gând divin” l-a îndemnat
- 23:53 - România vinde companiile de stat, alte state le naționalizează. Țara care încearcă să salveze cel mai mare producător de oțel -VIDEO
- 23:37 - Ilie Bolojan: ”PNL vrea să separe apele de PSD. O colaborare aduce deservicii”
- 23:31 - Scandal într-un club: în centru se află doi polițiști, anchetați după ce au dansat pe mese și au provocat un incident soldat cu o tânără rănită
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














