Actual· 1 min citire

Ministrul Economiei și Finanțelor francez, Bruno Le Maire, infectat cu Covid-19

Sursă foto: Facebook Bruno Le Maire

Sursă foto: Facebook Bruno Le Maire

Scris de Dana Bărăgan Publicat: 19 sept. 2020, 15:44

Ministrul francez al Economiei și Finanțelor, Bruno Le Maire, a anunțat, vineri seară, că a fost testat pozitiv cu Covid-19 și că a intrat în izolare pentru șapte zile, precizând că nu prezintă niciun simptom și că își exercită în continuare atribuțiile, relatează oficialul francez pe contul său de Facebook.

"Am ieșit pozitiv la COVID-19 în seara asta. Am început imediat să mă izolez la mine acasă în conformitate cu normele de sănătate prevăzute de guvern. Nu am niciun simptom. Voi fi izolat 7 zile. Continui să-mi îndeplinesc sarcinile. Ai grijă de tine. Respectă normele. Poartă mască", este mesajul postat de Bruno Le Maire.Guvernul de la Paris a precizat că președintele Emmanuel Macron, premierul Jean Castex și membrii Executivului prezenți, miercuri, la Consiliul de Miniștri „nu sunt considerați contacte ale lui Bruno Le Maire” deoarece au respectat „cu scrupulozitate protocolul sanitar și în special măsurile de protecție și de distanțare și au purtat mască”, scrie și Agerpres.

Politicianul de 51 de ani nu este primul membru al guvernului francez infectat cu coronavirus. Franck Riester, fost ministru al Culturii și actual ministru al Comerțului Exterior, a fost, de asemenea, diagnosticat cu coronavirus în martie. Ulterior, într-o perioadă de două săptămâni, au mai fost testați pozitiv și doi secretari de stat de la Tranziția Ecologică de la acel moment.

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News