Pentru istoricii japonezi, cel de-al Doilea Război Mondial și deznodământul său nu există. Când vorbesc despre conflictul care a început cu invadarea Manciuriei în 1931 și care s-a terminat cu explozia bombei atomice în 1945, ei îl numesc "războiul de cincisprezece ani". O perioadă compusă numai și numai din eroismul trupelor japoneze, care și-au sacrificat viața pentru patrie. Istoria e pieptănată cu grijă (în stil marxist) de tot ce ar putea întina gloria. De pildă: povestea urâtă și dureroasă a "sclavelor sexuale", acele biete adolescente japoneze și coreene, obligate să se înroleze în veritabile bordeluri mobile, fiind brutalizate și umilite de aceiași eroi.
Povestea lor, pe care o prezentăm în paginile de față, nu a fost recunoscută oficial decât la începutul anilor '90, când în Japonia a fost declanșat procesul sclavelor sexuale. Istoria uitată a acestor 150.000 de femei (80% de origine coreeană), dintre care 30.000 au murit din cauza tratamentelor la care au fost supuse, este, în sfârșit, recunoscută. Supraviețuitoarele cer dreptate.
Yi Okpun, fostă "femeie de agrement", a relatat de curând unui reporter american prin ce a trecut în timpul războiului. În 1937, pe când avea doar 12 ani, a fost luată din Coreea. A fost dusă în Taiwan să lucreze într-o "bază de agrement". "Fiecare bărbat avea voie să stea 30 de minute în cameră. Încercam să prelungesc totul, ca să am de satisfăcut cât mai puțini bărbați. Dar la un moment dat nu mai puteam, eram așa de epuizată, încât rămâneam pe jos, parcă murisem, cu fața întoarsă spre perete. Trebuia să satisfac între 20 și 30 de bărbați pe zi. Mă simțeam ca un animal".
Către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, japonezii au camuflat acest sistem, făcându-le pe femei să pară "infirmiere auxiliare". Când războiul s-a terminat, femeile au intrat în contingentul uriaș al persoanelor mutate în Extremul Orient. Unele au rămas acolo, amestecându-se cu populația locală. Cele care s-au întors acasă nu au spus nimic despre ce pățiseră, de teamă să nu se facă de rușine. Au trebuit să treacă aproape 20 de ani pentru ca povestea lor să înceapă să fie cunoscută. În 1962, japonezul Sanda Kako, ziarist la "Mainichi Shimbun", a descoperit o serie de poze cu "femei de agrement" și a început să facă investigații în legătură cu trecutul lor. Mai târziu, în anii '70-'80, grupuri de femei din Japonia și Coreea au făcut tot posibilul pentru a sensibiliza lumea politică în legătură cu povestea sclavelor sexuale.
La începutul anilor '90, Kim Hak Sun, o fostă prostituată coreeană, a fost prima care a mărturisit. Ea a intentat proces guvernului japonez, în speranța că va obține o indemnizație. Alte foste femei de agrement i-au urmat exemplul. La început, guvernul a dat o dezmințire formală. A susținut chiar că aceste femei făceau parte din grupuri private, care îi însoțeau pe soldați pe front, practicându-și meseria. Mai târziu, autoritățile și-au schimbat afirmațiile, spunând că problema indemnizațiilor fusese rezolvată odată cu plata despăgubirilor de război. Autoritățile au propus o măsură globală pentru toate fostele "femei de agrement", dar nu au furnizat niciodată sumele de bani necesare. Victimele așteaptă în continuare reparații materiale și morale.
Sursa: formula-as.ro
