Jurnalist bolnav, lăsat să moară de medici - Situație revoltătoare

Jurnalist Constanta
Un tânăr jurnalist din Constanța diagnosticat cu cancer a pierdut timp prețios în lupta cu boala din cauza sistemului sanitar românesc. Victor n-a găsit niciun specialist, timp de luni de zile, care să-l îndrume spre tratament. Asta pentru că vara, majoritatea doctorilor sunt în concediu.
Un jurnalist tânăr, diagnosticat cu cancer la esofag, a pierdut timp prețios în lupta cu boala din cauza sistemului medical românesc. Victor n-a găsit niciun specialist, luni de zile, care să-l îndrume spre tratament, pentru că vara este vacanță și pacienții disperați nu au cu cine vorbi. Victor Radu (37 ani, născut în Tulcea), apreciat jurnalist de televiziune din Constanța, a ajuns în situația-limită de a-și vedea șansele de supraviețuire reduse considerabil din cauze greu de imaginat. Soția lui, jurnalista Cătălina Dragotă Radu, povestește chinul prin care au trecut în lunile de vară, după îndelungi tărăgănări și lipsă de comunicare, pentru ca în final să fie trimiși în străinătate - acolo unde li s-a spus, în cele din urmă, că trebuia să meargă „de la început“.
„Astăzi Victor a început ședintele de radioterapie pentru forma gravă de cancer de care suferă. În Turcia, nu în România. Nu este un moft sau o plimbare ca acelea din care tot puneam noi poze pe Facebook, ci am ajuns aici din disperare și pentru că nu mai avem timp.
Tratamentul poate fi făcut și în România, ni se tot spune! Așa am crezut și noi și așa le-am spus celor care ne sfătuiau să plecăm în străinătate încă din luna iunie, când am ajuns prima dată la doctor și a apărut suspiciunea unei boli rare sau a cancerului. N-am plecat și mereu, din diferite motive, a apărut câte o amânare, de trei zile, de cinci zile, de o săptămână.
Mereu ni s-a zis să avem răbdare, să așteptăm, ce mai contează câteva zile în plus? Au trecut așa mai bine de două luni, de internări, de investigații în urma cărora i s-a fisurat esofagul, de zile în șir de hrănire artificială, dureri și chin. Biopsia am primit-o la sfârșitul lui iulie. După o lună, tratamentul nu începuse. Nu mai vorbesc de așteptările pentru testarea imunohistochimică sau pentru PET CT, investigație fără de care nu poate începe tratamentul. Când le-am avut pe toate, am plecat la București, pentru radioterapie.
Medicul la care aveam programare a spus că acest lucru nu este posibil și că doctorii care l-au tratat până atunci au greșit. Șocați și debusolați, am început să îi sunăm pe medicii care îl trataseră până atunci. Luna august, luna concediilor, n-am primit răspuns nici la telefoane, nici la mesaje. Din concediul din Grecia ne-a răspuns un doctor care ne-a recomandat să cerem a doua părere.
Două zile am încercat să găsim un specialist care să ne lămurească. Fie erau în concediu, fie ne programau peste câteva zile sau, pur și simplu, se fereau să ofere a doua opinie ca să nu intre în conflict cu colegii. Am întrebat unde putem găsi o comisie care să îi analizeze cazul și să nu ne mai trimită pe noi de la un doctor la celălalt. <În străinătate>, a fost răspunsul și așa ne-am hotârât să mergem la Istanbul, la primul spital care a răspuns solicitărilor noastre. Dacă am fi venit în Turcia din iunie, de la prima suspiciune, cel mai probabil tratamentul era deja finalizat. Acum, cancerul s-a extins, iar complicațiile sunt și mai mari.
De ce vrem să rămânem aici pentru tratament? Pentru că nu mai avem timp de alte amânări, pentru că am întâlnit români care au fost nevoiți să se întoarcă la Istanbul din cauză că în țară nu existau medicamentele necesare ori dura prea mult până erau aprobate. După ce i-au analizat cazul aici, am aflat că fiecare medic român a avut dreptate într-o anumită proporție. Concluzia este că, în România, avem medici buni, dar un sistem care te lasă să mori cu zile. Tratamentul este costisitor și nu avem toată suma necesară. Fără să aștepte să cerem ajutorul, prietenii și colegii noștri din presă s-au mobilizat extraordinar și, pe lângă familie, ne-au ajutat să plătim toate investigațiile și o parte din tratament. Tuturor le suntem recunoscători și le mulțumim că sunt alături de noi“, a scris Cătălina Dragotă Radu.
CONT DE DONAȚII PENTRU VICTOR
CONT ÎN RON: RADU CĂTĂLINA, IBAN RO56BACX0000001206602000]
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























