Ministrul francez de interne Gerald Darmaninnu - cel acre a făcut anunțul privind decesul bărbatului- nu a dat alte detalii privind circumstanţele în care a murit acesta. Știm doar că avea de 48 de ani și că a deschis focul azi noapte asupra jandarmilor veniţi pentru un caz de violenţă domestică.
Oamenii legii au fost împuşcaţi de un bărbat în vâstă de 48 de ani după ce au venit în ajutorul unei femei care se refugiase pe acoperişul unei case, în apropiere de satul Saint-Just din regiunea Clermont-Ferrand.
Ulterior, bărbatul şi-a incendiat casa şi a tras din nou asupra jandarmilor prezenţi la faţa locului. Femeia se află în prezent în siguranţă, a precizat parchetul.
O sursă apropiată de anchetă susține că la faţa locului ar fi fost mobilizați cel puţin şapte membri ai forţelor speciale din GIGN (unitatea de elită a jandarmeriei naţionale), intervenindu-se "cu cea mai mare precauţie având în vedere periculozitatea individului".
Se pare că bărbatul violent ar fi cunoscut pentru probleme legate de custodia minorilor, mai arată sursa citată.