Nici bine nu a venit frigul, că deja țevile de la termoficarea din București au și cedat. Termoenergetica anunță o avarie majoră în sectorul 2, Spitalul Fundeni și peste 400 de blocuri din zonă fiind afectate.
Termoenergetica anunță, joi seară, lucrări de remediere a unei avarii, pe Magistrala II Sud, în Sectorul 2. Spitalul Fundeni și 400 de blocuri sunt fără agent termic, iar termenul de remediere estimat pentru sâmbătă.
”Compania Municipală Termoenergetica București anunță, joi, că execută lucrări de remediere a unei avarii la rețeaua primară DN 600, pe Magistrala II Sud, în zona străzii Ion Alexe din Sectorul 2 al Capitalei. Lucrările afectează alimentarea cu agent termic a unui număr de 29 de puncte termice (400 de blocuri și Spitalul Fundeni)”, a transmis, joi, compania, într-un comunicat de presă.
Potrivit documentului citat, termenul estimat pentru finalizarea lucrărilor este în cursul zilei de sâmbătă, 04 octombrie 2025.
Evenimente13 octombrie - Orașul meu acasă și la birou (ediția a IV-a)
”Au fost deja începute în regim de urgență manevrele tehnice de închidere, de golire, precum și cele de aerisire și urmează să fie realizate sudurile pentru reparația avariei. Rețeaua de termoficare din zonă a fost dată în exploatare în anul 1970, având peste 55 de ani de utilizare. Dispeceratele Companiei Municipale Termoenergetica București și echipele de intervenție sunt în teren și vor lucra pentru executarea cât mai rapidă a operațiunilor necesare reluării furnizării agentului termic în zona afectată”, se mai arată în comunicatul citat.
Compania reamintește că termenele inițiale de repunere în funcțiune a sistemului de termoficare sunt estimate înainte de deschiderea șantierelor și decopertarea galeriilor.
Finalizarea lucrărilor depinde de complexitatea acestora, care este în directă legătură cu starea de degradare a conductelor.