Parchetul General a preluat un dosar disjuns de la DNA, care-l vizează pe Victor Ponta

Parchetul General a preluat un dosar disjuns de la DNA, care-l vizează pe Victor Ponta
După ce DNA a clasat cauza privind infracţiunea de conflict de interese în ceea ce-l priveşte pe fostul premier Victor Ponta, o pare din aceasta a fost disjunsă şi trimisă la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (PÎCCJ), pentru "infracţiuni care nu sunt de competenţa DNA-ului".
"La data de 22 martie 2017 s-a dispus clasarea cauzei privind infracţiunea de conflict de interese (3 fapte) ce au fost reţinute în sarcina lui Victor Viorel Ponta, raportat la calitatea sa de prim ministru (cauză mediatizată prin comunicat nr. 1026/ 5 iunie 2015). Soluţia de clasare pentru această infracţiune s-a dispus deoarece a intervenit cauza de împiedicare a efectuării urmăriri penale faţă de Victor Viorel Ponta pentru faptele menţionate, ca urmare a faptului că solicitarea DNA de încuviinţare a urmării penale a fost respinsă de Plenul Camerei Deputaţilor. Cu privire la presupuse infracţiuni privind fapte care nu sunt de competenţa DNA s-a dispus disjungerea şi declinarea competenţei de soluţionare în favoarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie", se arată într-un răspuns al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), potrivit MEDIAFAX.
Dosarul disjuns şi transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie priveşte infracţiuni de evaziune fiscală.
Fostul premier Victor Ponta a fost trimis în judecată de procurorii DNA, alături de alte patru persoane, printre care fostul senator Dan Şova şi fostul director al Complexului Energetic Rovinari, Laurenţiu Ciurel, în dosarul cunoscut ca "Turceni-Rovinari".
Citește și:
- 23:02 - Ciucu, sceptic față de noi consultări la Cotroceni: „Mergem ca să avem de unde să venim”
- 22:58 - Olguța Vasilescu aruncă bomba: „Este foarte posibil ca să strângem aceste 233 de voturi. Cred că ar mai putea să dureze vreo săptămână această criză”
- 22:09 - Dan Dungaciu, după consultările de la Cotroceni: „Nu au o soluție. Tot ce se va întâmpla va fi o improvizație”
- 21:54 - George Simion, dezvăluiri explozive de la întâlnirea cu Nicușor Dan. Planul AUR pentru guvernare și rolul lui Călin Georgescu. Liderul AUR, în exclusivitate la „Culisele Statului Paralel”
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














