Oamenii se mobilizează pentru Leo Iorga, după ce Realitatea TV a lansat apelul

 

Artistul Leo Iorga se luptă din nou cu boala care l-a lovit, pentru prima dată, acum opt ani. 



Artistul are nevoie de 70.000 de euro, iar oamenii se mobilizează deja. După ce Realitatea TV a lansat aseară apelul, au început să vină reacții.

Primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, și consilierii Coaliției pentru Baia Mare au decis să își doneze indemnizațiile pe o lună în conturile lui Leo Iorga.

Impresionați de situația grea prin care trece artistul, primarul Aradului, Gheorghe Falcă, alături de edilul Timișoarei, Nicolae Robu, au decis să-l sprijine.

Solistul are nevoie de o intervenție costisitoare pentru extirparea unei tumori la plămâni. 

Leo Iorga trece prin momente grele. Cozmin Gușă donează bani pentru operație

Leo Iorga a povestit în emisiunea "România 2019" că săptămâna viitoare va pleca la Hamburg pentru investigațiile medicale și operație.

"Sunt foarte emoționat că văd atâta lume că-mi sare în ajutor. Este impresionant! Sunt niște tumori crescute la plămâni, voiam să sun la Guiness Book să întreb dacă a mai cântat cineva doar cu un plăman vreo 500 de spectacole, asta impune o intervenție. La noi nu se face această intervenție. Medicii mi-au recomandat să merg la Hamburg. De aceea, săptămâna viitoare voi decola spre Hamburg, fratele meu a declanșat o strângere de fonduri. Suma este mare, vreo 70.000 de euro. Trebuie să intervin foarte repede la formațiunea de la plămân și trebuie să stau o lună acolo, apoi trecem la partea de cap.", a spus Leo Iorga, la Realitatea TV, care a mai ținut să le mulțumească celor care i-au oferit deja un sprijin financiar și moral. 

Cozmin Gușă a anunțat în direct că va contribui cu o sumă de bani pentru ca artistul să se vindece.

"Eu, prietenul tău, Cozmin Gușă, o să vin cu 5000 de euro. Le solicit și prietenilor mei, cei 10-20 de prieteni care se uită acum la noi, să contribuie și ei.

De asemenea, deputatul PNL Gavrilă Ghilea a anunțat: "Vreau ca și Oradea să se înscrie pentru a-l ajuta pe Leo Iorga și vă promit că și noi vom contribui cu un ajutor important pentru sănătatea lui".

Familia artistului a postat un mesaj dureros pe contul de socializare și cere ajutorul.

„Terapia recomandată de medicii din țară și din străinătate presupune o intervenție speciala Cyberknife, stereotaxie și alte proceduri. În România nu există Cyberknife însă o clinică din Hamburg a acceptat cazul. Durata tratamentului este de aproximativ o lună la Centrul de Tratament Oncologic Hamburg. Noi, familia, îl știm pe Leo Iorga – omul. E un soț, un tata și un frate iubitor, un om cald, bun, prietenos și vesel. Și ni-l dorim lângă noi cât mai mult timp. Pe artistul Leo Iorga îl știți și voi de peste 30 de ani de la Cargo, Compact, Pacifica, etc.Vocea lui Leo a intrat in sufletele iubitorilor de gen- După ani și ani’, „Singur în noapte’, „Să te gândești la mine’, „Trenul pierdut’, „Cine ești tu oare etc .

Contăm pe voi, cei care îl iubiți, să fiți alături de noi în demersul de a-l ajuta, de a strânge banii necesari pentru această operație. Vă mulțumim că i-ați fost alaturi pana acum și simte că-i sunteți alături în continuare.Dumnezeu lucrează prin oameni, pentru oameni! Fiți binecuvantati’, a scris familia lui Leo pe Facebook.

Donațiile se pot face și în conturile deschise pe numele lui Leo, la BCR:

CONT RON: RO98 RNCB 0318 0006 7289 0001

CONT EUR: RO06 RNCB 0064 0006 7289 0001.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?