Lavinia Șandru se întoarce la prima dragoste: teatrul. Joacă rolul principal în piesa "TimeAholics"

 
Lavinia Șandru se întoarce la prima dragoste: teatrul. Joacă rolul principal în piesa "TimeAholics"
Lavinia Șandru se întoarce la prima dragoste: teatrul. Joacă rolul principal în piesa "TimeAholics"

Spectacolul ”TimeAholics”, ce a avut premiera duminică, la Teatrul Excelsior, o are distribuită în rolul principal pe jurnalista Realitatea TV Lavinia Șandru, actriță de profesie. Cum dilatăm timpul sau cum putem cumpăra timp - aceasta este tema piesei tragicomice scrise de un adolescent în vârstă de numai 17 ani, Bogdan Capșa, câștigător, la ediția de anul trecut, a concursului NEW DRAMA, un proiect cultural educațional dezvoltat de Teatrul Excelsior.



În epoca internetului ultrarapid, ne plângem din ce în ce mai des de lipsa timpului. Vrem să facem prea multe, prea repede, vrem să avem cariere strălucite, căsnicii perfecte, copii olimpici, viață socială bogată și una virtuală deosebit de activă. 

Piesa scrisă de Bogdan Capșa ne invită, ca spectatori, la un exercițiu de imaginație: cum s-ar schimba viața noastră dacă am găsi TIMP de cumpărat. Lavinia Șandru joacă excelent rolul pricipal, unul foarte apropiat de cel pe care îl realizează zilnic la Realitatea TV – realizator de emisiune de televiziune, care vinde însă timp în programul pe care îl realizează pe scenă. Ea reușește un rol tragicomic destul de dificil, deși aparent nu face nimic deosebit de rutina zilnică din studioul Realitatea TV.

Cine o cunoaște în studio, regăsește o părticică din ea și pe scena Teatrului Excelsior, deși aici Lavinia Șandru e zgâlțâită (la propriu și la figurat) de ”invitați” cu probleme, de un patron care-i reproșează că nu vinde suficient TIMP, plânge real, fără să apeleze la lacrimi de glicerină și sfârșește prin a fi împușcată.

Pusă în scenă de regizoarea Anca Ciuclaru, piesa are în distribuție actori tineri și deosebit de talentați: Ovidiu Ușvat, Dan Clucinschi, Marian Rădulescu, Robert Emanuel, Iulia Samson, Oana Tofan și Andreea Șovan.

Toți reușesc să te transporte de la comedie la dramă atât de rapid încât pierzi noțiunea timpului și gongul de final te surprinde, dorindu-ți ca finalul să fi fost oarecum mai depărtat. O reușită a unui tânăr dramaturg, desăvârșită de întreaga echipă, tânără, de asemenea.

Teatrul Excelsior a început, în urmă cu doi ani, un program educaţional, ce are ca obiectiv transmiterea şi producerea culturii prin activităţi întreprinse chiar de copii și adolescenţi. Proiectul NEW DRAMA vizează tinerii pasionaţi de teatru, adolescenţii cu vârsta între 14 și 18 ani, încurajându-i să-și dezvolte imaginaţia prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică.

Anul acesta este cel de-al treilea al programului Excelsior Educațional, la care participă tineri din toată țara, inclusiv din mediul rural. Piesa câștigătoare devine spectacol al Teatrului Excelsior în stagiunea următoare, așa cum este în această primăvară piesa "TimeAholics".

Prezența spectatorilor la astfel de piese de teatru va încuraja tinerii dramaturgi, actori și regizori să perpetueze arta dramatică. Realitatea TV și realitatea.net susțin ferm acest gen de manifestări culturale, motiv pentru care vă invităm și pe dvs. la teatru. Detalii despre spectacole, pe site-ul www.teatrul-excelsior.ro. Următoarele reprezentații vor avea loc duminică, 5 martie, și miercuri, 15 martie, ambele începând cu ora 20.00.

Competiția NEW DRAMA – concurs de dramaturgie pentru adolescenţi a fost foarte bine primită de profesioniştii din teatru, de profesori şi, mai ales, de adolescenţi.

Cea de-a III-a ediție a Concursului de Dramaturgie NEW DRAMA, dedicat adolescenților cu vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani, este organizată de Teatrul Excelsior, în perioada ianuarie – iunie 2017.

Concursul se adresează tuturor tinerilor pasionați de teatru, încurajându-i să-și dezvolte imaginația prin însușirea și dezvoltarea tehnicilor de scriere dramatică. Textele înscrise vor fi jurizate de profesioniști din domeniul teatrului (dramaturgi și regizori). În urma selecției, șase dintre piesele citite vor ajunge în finală, iar piesa câștigătoare va fi montată în acest an, spectacolul urmând să intre în repertoriul Teatrului Excelsior.



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?