Guvernul a anunțat care sunt proiectele de acte normative care intră în ședința de Executiv de miercuri, 13 septembrie. Pe listă figurează Proiectul de ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ cu privire la rectificarea bugetului de stat pe anul 2017, precum și PROIECTUL DE ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ pentru rectificarea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2017.
Guvernul discută tot azi un PROIECT DE LEGE privind internshipul și un PROIECT DE HOTĂRÂRE privind stabilirea condiţiilor pentru comercializarea produselor pentru construcţii.
Rectificarea "pozitivă" anunțată de Guvern este, de fapt, negativă: scad și veniturile, și cheltuielile totale. Crește doar deficitul. Guvernul a tăiat drastic de la investiţii pentru a acoperi creşterile salariale.
Ministrul Finanţelor, Ionuț Mișa, a anunțat la sfârșitul săptămânii trecute că rectificarea bugetară este una pozitivă. A refuzat să spună cu cât cresc cheltuielile şi cu cât au scăzut veniturile în primele 8 luni comparativ cu nivelul programat inițial în buget, pe motiv că nu le știe pe dinafară.
Iar la câteva ore după conferinţă, Finanţele au postat proiectul rectificării. Nu e nici pe departe pozitivă. Veniturile se diminuează cu peste 1,2 miliarde de lei, cheltuieli scad cu 347,7 milioane de lei, iar deficitul de majorează cu aproape un miliard de lei.
Aşadar, nu s-a dat, ci s-a luat. Cifrele sunt "înfrumusețate" doar prin raportarea sumelor la un Produs Intern Brut mai mare, de 5,6%.
Se taie de la Transporturi peste şase miliarde de lei, de la Comunicaţii, Dezvoltare, dar şi de la Educaţie. Plus banii pentru cofinanţarea proiectelor europene.
Aceste sume sunt aferente proiectelor cu finantare din fonduri europene 1411 aceasta taiere a fost motivata cu aprobarea cu intarziere a bugetului de stat pe anul 2017.
Cea mai drastică tăiere operată de rectificarea Executivului Tudose se referă la 10 miliarde lei luați de la investițiile publice, pe motiv că banii nu se cheltuiesc.
Guvernul României, prins cu minciuna. Rectificarea bugetară este, de fapt, NEGATIVĂ
Atât Opoziția, cât și analiștii economici critică deciziile Executivului de secare a bugetelor pentru investiții. Potrivit unui comunicat USR de sâmbătă, "Guvernul Tudose refuză să recunoască propria incompetență și să admită în mod oficial că rectificarea bugetară reflectă situația dezastruoasă a finanțelor publice după opt luni de guvernare PSD — ALDE".
"Deși ministrul Finanțelor Publice a anunțat o rectificare prin care veniturile și cheltuielile bugetare sunt în creștere, proiectul de rectificare bugetară prezentat de Ministerul Finanțelor Publice arată realitatea că veniturile și cheltuielile bugetului de stat sunt în scădere și doar deficitul bugetar este în creștere. Faptul că, în ciuda unei creșteri economice importante, veniturile bugetului de stat sunt rectificate în scădere cu 1,3 miliarde de lei este o dovadă clară a eșecului programului de guvernare al coaliției PSD — ALDE și confirmă că estimările inițiale au fost eronate", se arată în comunicatul USR.
În acest context, deputatul Dan Barna, purtătorul de cuvânt al USR, precizează că, "dincolo de modul în care este definită această rectificare bugetară, în esență este o rectificare negativă pentru că sunt tăiate fonduri de aproape 10 miliarde de lei de la investiții în infrastructură și proiecte europene și transferate la cheltuielile cu salariile și pensiile".
Uniunea Salvați România consideră că este regretabil că guvernarea PSD — ALDE a redus drastic alocările bugetare în domenii extrem de importante pentru dezvoltarea României: fondurile Ministerului Transporturilor au fost diminuate cu 6,25 miliarde de lei, iar cele pentru cofinanțarea proiectelor europene cu 3,48 miliarde de lei, subliniază sursa citată. Conform comunicatului USR, reducerea fondurilor pentru infrastructura de transport și pentru proiectele europene reprezintă una dintre cele mai grave nerealizări ale guvernării PSD — ALDE care arată concentrarea coaliției de guvernare doar pe măsuri populiste, fără o acoperire bugetară reală, ignorând complet dezvoltarea viitoare.
DE UNDE SE TAIE BANI
Ministerul Transporturilor - 6,2 mld. lei
Ministerul Comunicaţiilor - 303 mil. lei
Ministerul Dezvoltării - 1,9 mld. lei
Ministerul Educaţiei - 239 mil .lei
CINE PRIMEŞTE BANI
Ministerul pentru IMM-uri - 248 mil. lei
Ministerul Administraţiei şi Internelor - 1,1 mld lei
Ministerul Sănătăţii - 207 mil. lei
Ministerul Justiţiei - 357 mil. lei
Ministerul Muncii - 96 mil. lei
MAI MULŢI BANI PENTRU PREŞEDINŢIE ŞI PARLAMENT
Camera Deputaţilor (22%) - 56,6 mil. lei
Senat (20%) - 25.5 mil. lei
Administraţia Prezidenţială (7%) 3 mil. lei
MAI MULŢI BANI PENTRU SERVICIILE SECRETE
SRI - (17%) - 299 mil. lei
SPP - (4%) - 5,5 mil. lei
SIE (1%) 3,2 mil lei.
STS (1%) - 3,4 mil. lei
sursa: Ministerul Finanţelor