Ionesco, celebrat puţin şi tăcut într-o Românie pe care fiica dramaturgului o reneagă

Pe 26 noiembrie ar trebui aniversat centenarul Ionesco, ocazie cu care dramaturgul reintră şi în atenţia presei de specialitate. Un amplu articol apărut în octombrie în "Le Monde" îl vede pe Ionesco canonizat şi din această pricină uitat. Considerat "unul dintre autorii francezi cei mai jucaţi în Franţa şi în întreaga lume", autorul decedat în 1994 primeşte din partea contemporanilor acelaşi tratament ca şi alţi autori clasicizaţi.

Theatre de la Huchette, o mică sală pariziană unde se jocă fără oprire "Cântăreaţa cheală" şi "Lecţia" în regia originală, din 1950, a lui Nicolas Bataille, a devenit, cu trecerea timpului, o curiozitate teatrală unde noii actori îi înlocuiesc pe cei vechi, o atracţie turistică de acelaşi rang ca Louvre sau Turnul Eiffel. Le Monde crede că de uitarea dramaturgului care "dezbracă omul şi îi arată cele mai primitive instincte" (Vladimir Jankelevitci) este vinovată şi receptarea greşită a conflictului ideologic dintre Ionesco şi un alt părinte al teatrului absurdului, Bertolt Brecht.

Pe lângă uitarea cu care se confruntă autorii canonizaţi, Ionesco nu poate fi sărbătorit în România şi din cauza restricţiilor impuse de fiica sa, Marie-France. "Eugène Ionesco e jucat în România în continuare, aşa cum e jucat şi în Japonia şi peste tot în lume, dar e jucat ca un autor francez care e tradus în limba ţării respective. Eu nu mă opun ca piesele sale sa fie jucate, ci ma opun ca el sa fie recuperat ca scriitor român, ceea ce centenarul şi festivităţile din România încearcă să facă. Tătal meu s-a născut în România, dar a vrut să fie şi a fost un scriitor francez, chiar dacă nu şi-a schimbat numele", argumenta fiica autorului.

Pentru a pune în scenă spectacolele lui Ionesco, teatrele din România trebui să-i solicite fiicei autorului aprobarea, lucru destul de dificil, după cum spun directorii de teatru. "Nu ştiu ce fac alte teatre, dar eu, ca director al Teatrului Naţional din Bucureşti, am obţinut de la doamna Ionesco aprobare pentru "Lecţia", care se joacă la noi cu Horaţiu Mălăiele. Cred, totuşi, că centenarul Ionesco e destul de bine acoperit, la Festivalul Naţional de Teatru (FNT), de pildă, există un eveniment Ionesco, cu trei puneri în scenă ale piesei ", spune preşedintele Uniunii Teatrelor din România (UNITER), Ion Caramitru.

Într-adevăr, în programul FNT sunt trei montări ale "Cântăreţei", dintre care cea în regia lui Jean Luc Lagarce, producţie a Cie Les Intempestifs din Besancon, Franţa, a avut loc chiar în deschiderea festivalului, pe 30 octombrie. Celelalte două spectacole cu celebra piesă Cântareaţa cheală sunt producţii ale Teatrului Naţional din Cluj – regia Tompa Gabor, respectiv Teatrul German de Stat din Timişoara – regia Alexandru Dabija. Cel de al doilea spectacol vine la Bucureşti cu sprijinul Ambasadei Germaniei în România şi este prezentat în cadrul Zilelor Culturii Germane.

În afară de cele trei variante ale "Cântăreţei", evenimentul Ionesco mai înseamnă o lansare de carte, "Teatrul absurdului" scrisă în 1962 de Martin Esslin şi reluarea adaptărilor radiofonice făcute de Radio România Cultural.

Directorul Teatrului "Radu Stanca" din Sibiu, Constantin Chiriac, explică, pentru NewsIn, de ce Eugène Ionesco este atât de puţin vizibil în acest an aniversar, în condiţiile în care Teatrul "Radu Stanca" din Sibiu pune în scenă piesa "Rinocerii" şi adaptări ale pieselor ionesciene în cadrul şcolii de teatru, însă nu organizează evenimente de amploare sau serbări Ionesco, nici reprezentaţii în străinătate.

"Am primit o invitaţie pentru a juca la festivaluri din străinătate, însă ştiind de opoziţiile cu care s-au confruntat alte teatre româneşti am decis să orientăm bugetul respectiv, mai ales în această perioadă de criză, spre alte evenimente de acest fel. În plus, noi avem proiecte pentru următorii zece ani, am avut 22 de turnee anul acesta, nu ne permitem să ne implicăm în scandaluri politice fără sens. De altfel, cam asta este atitudinea teatrelor româneşti, fiecare s-a descurcat să pună în scenă o piesă, măcar atât. Este păcat de acest autor atât de valoros, dar nu avem ce face. Am încercat să îi sărbătorim pe marele dramaturg la Festivalul Internaţional de Teatru din Sibiu, care este cel mai mare din ţară şi al treilea ca importanţă din lume, după Edinburgh şi Avignon, însă ne-am confruntat cu o opoziţie tacită de sorginte politică. Este nedrept ca în anul Ionesco, când toată lumea, la iniţiativa Unesco, îl sărbătoreşte pe autor, noi să nu o putem face", spune directorul Teatrului din Sibiu, Constantin Chiriac.

Dacă pe alocuri teatrele româneşti au reuşit să mai obţină câte o aprobare pentru piesele scurte, Teatrul Naţional din Craiova, de pildă, pune "Scaunele", Teatrul Dramatic "Fani Tardini" din Galaţi pune "Lecţia", la nuvele, de pildă, regizorii nu se aventurează. Acestea sunt aduse pe scenele româneşti mai mult prin bunăvoinţa institutelor culturale străine.

Centrul Cultural Francez din Iaşi, bunăoară, aduce, săptămâna aceasta, spectacolul "Rinocerii", o producţie cu un singur personaj a Théatre de la Fronde, în regia şi interpretarea lui Jean Marie Sirgue. Spectacolul, metaforă a instăurării totalitarismului în zorii celui de-al Doilea Război Mondial, a fost creat pe 5 iulie 1996 în cadrul Festivalului de la Almada, din Portugalia, după o nuvelă a lui Eugène Ionesco, publicată în 1957. Regizorul Jean-Marie Sirgue a ales să monteze în întregime nuvela "Rinocerii" şi să-i adauge ultima scenă a celebrei piese.

O altă abordare a lui Ionesco la aniversarea a 100 de ani de la naşterea dramaturgului, a încercat, în această vară, Teatrul de Balet din Sibiu, care a pus în scenă trei dintre cele mai cunoscute piese ale dramaturgului "Lecţia", "Scaunele" şi "Rinocerii", în coregrafia Monicăi Fotescu-Uta.