Una dintre cele mai grave situații este la Constanța, acolo unde, aseară, a fost diagnosticat pacientul 39, un asistent medical. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 52 de ani care spune că nu a luat contact cu nicio persoană bolnavă, ceea ce îl face să fie primul pacient infectat prin transmitere comunitară.
Aseară, a avut loc și o ședință de urgență la nivelul județului. A fost discutată situația asistentului medical infectat cu virusul COVID-19, precum și măsurile care se impun în contextul dat. Bărbatul infectat are 52 de ani și susține că nu a fost plecat în afara țării și nici nu a intrat în contact cu vreo persoană sosită din zonele de focar. Pe lângă acest mister, situația este cu atât mai delicată cu cât el este cadru medical, iar acum se întocmesc liste cu persoanele cu care el a intrat în contact în ultimele zile și pe care le-ar fi putut infecta.
Prefectul George Niculescu a oferit presei și câteva clarificări privind traseul persoanei infectate. "În perioada 29 februarie -1 martie a fost plecat la Piatra Neamț, prin urmare am luat legătura și am informat prefectul. A fost însoțit de fiica lui care locuiește în Ilfov. Am luat legătura și cu prefectul de Ilfov. Pe 2 martie, a fost în concediu, iar pe 3 și 4 martie a fost la munca. Pe 5 a plecat acasă, iar pe 6,7 și 8 martoe a stat acasă. Pe 9 martie s-a dus la Spitalul de Boli Infecțioase, pe 10 a mers la Urgență, iar pe 11 i s-a recomandat un computer tomograf și i-au fost recoltate probe de sânge. Apoi a mers din nou la Urgență, pentru computer tomograf, după care a revenit la Spitalul de Boli Infecțioase și a rămas acolo. Azi (miercuri, 11 martie –n.r.) a sosit rezultatul", a explicat prefectul. De precizat că bărbatul s-a simțit rău, acesta fiind și motivul pentru care s-a prezentat la analize.
"Din datele pe care le avem, pacientul nu are nici un fel de contact cu persoane care să vină din zonele carantinate din Italia (...) Am demarat ancheta. Încercăm să identificăm contacții. A fost doar două zile la serviciu. Singura colectivitate în care a fost – a fost în Piatra Neamț. Am identificat locația, am transmis colegilor de la Direcția de Sănătate Piatra Neamț să demareze și ei ancheta. Și am anunțat și la Ilfov datele pentru fiica dânsului", a precizat Cristina Schipor, directorul Direcției Județene de Sănătate Publică din Constanța.