Competiţia a început în data de 4 noiembrie şi a implicat 24 de licee din Bucureşti şi Voluntari, atât de stat, cât şi particulare. Parcursul până în marea finală a fost lung, competiția derulându-se în mai multe etape: grupe, șaisprezecimi, optimi, sferturi, semifinale și finale (finala mică și finala mare).
Spre deosebire de ediția de anul trecut, când LICEUL TEORETIC TRAIAN a controlat ritmul și s-a impus categoric în fața celor de la LICEUL CU PROFIL SPORTIV MIRCEA ELIADE (scor final de 86-65), anul acest COLEGIUL NAȚIONAL MATEI BASARAB a făcut un joc de echipă remarcabil, reușind să își adjudece primul sfert (23-16) și să se mențină în avantaj la jumătatea meciului (39-37).
Sferturile 3 și 4 au fost aprig disputate, atât elevii Prof. Mihai Mareș (TRAIAN) cât și ai Prof. Ionuț Neacșu (MATEI BASARAB), valorificându-și atacurile și făcând imposibil pentru adversară să se desprindă decisiv.
Ambele echipe au fost susținute energic de propriile galerii, lupta din teren reflectându-se și în tribune, Sala AGRONOMIA din cadrul Universităţii de Ştiiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară din Bucureşti părând neîncăpătoare.
Jucătorii care s-au remarcat anul acesta din rândul celor de la LICEUL TEORETIC TRAIAN au fost căpitanul Robert Roșu care a fost în teren pe durata tuturor celor 40 de minute de joc și a înregistrat în dreptul său 23 de puncte cu un procentaj FG% de 45,5 la care a adăugat 18 recuperări, 3 pase decisive și un blocaj, tot el fiind desemnat și cel mai bun jucător al competiției de anul acesta; de asemenea, David Fometescu a jucat de asemenea toate cele 40 minute de joc, înregistrând 24 puncte (FG 35,5%), 13 recuperări, 7 pase decisive, 2 intercepții și 2 blocaje, fiind desemnat MVP-ul Finalei. Un alt jucător care s-a remarcat din partea LICEULUI TEORETIC TRAIAN a fost Ion Vasile cu 22 de puncte, 6 recuperări și 1 intercepție.
Din rândul celor de la COLEGUL NAȚIONAL MATEI BASARAB căpitanul Ștefan Petrescu şi-a trecut înm cont cu 17 puncte, 16 recuperări, 1 pasă decisivă, 2 intercepții și un blocaj (fiind eliminat în sferturl 3 pentru 5 greşeli personale), Andrei-Teodor Ionescu (16 puncte, 6 pase decisive, 5 recuperări, 3 intercepții) și Vlad Stănculescu (15 puncte, 5 recuperări, 2 pase decisive, 4 intercepții și 4 blocaje).
În finala mică, COLEGIUL NAȚIONAL AUREL VLAICU condusă de Prof. Radu Dinu a învins categoric selecționata celor de la COLEGIUL NAȚIONAL DE INFORMATICĂ TUDOR VIANU, antrenați de Prof. Ortansa Farkaș, scor final 105-60. De la C.N. AUREL VLAICU s-a remarcat în mod deosebit Samuel Bior care a reușit un triple-double: 34 puncte, 12 recuperări, 10 pase decisive (la care a mai adăugat și 4 intercepţii și 2 blocaje), iar de la C.N.I TUDOR VIANU, Ștefan Boșoancă (23 de puncte, 8 pase decisive, 1 intercepție).
În afara de spectacolul de pe teren, publicul s-a bucurat de două momente de excepţie ale trupei de dans CHALLENGE ARTS, un mini concert cu artiștii Tomi Marfă și Vlad Flueraru însoţiti de DJ NASA şi o tombolă pentru public cu un premiu ce a constat într-o pereche de pantofi sport. Pe parcursul competiţiei atmosfera a fost asigurată de DJ NASA şi MC EDY, iar în public la marea finală i-am putut vedea pe Virgil Stănescu, Alexandru Olah, Inspectorii Școlari Laurențiu Oprea și Ortansa Farkaș, precum și Președintele Federației Române de Baschet, Dna. Carmen Tocală, care au participat și la ceremonia de înmânare a premiilor. Finala a fost transmisă în Direct pe TVR Sport și comentată de Emil Hossu Longin.
Astfel s-a încheiat CUPA EDU, Ediţia 2025, competiţie de baschet între licee ajunsă la a cincea ediţie. Campionii de la ediţiile precedente au fost Colegiul Naţional “Aurel Vlaicu” (2017), Colegiul Naţional “Spiru Haret” (2018) şi Colegiul Naţional “Cantemir Vodă” (2022 și 2023), Liceul Teoretic “Traian”(2024).