PSD stabileşte mandatul cu care merge la consultările de la Cotroceni, pentru formarea Guvernului. Partidul, deranjat de atacurile venite dinspre USR

PSD stabileşte mandatul cu care merge la consultările de la Cotroceni, pentru formarea Guvernului
PSD stabileşte mandatul cu care merge la consultările de la Cotroceni, pentru formarea Guvernului

Conducerea PSD se reuneşte luni, de la ora 10.00, în sistem hibrid, cu participare fizică şi online, la sediul central, pentru a stabili mandatul cu care va merge la consultările de la Palatul Cotroceni. Preşedintele ales Nicuşor Dan, care va depune jurământul luni, în Parlament, a anunţat că va chema partidele, marţi, pentru demararea discuţiilor privind formarea Guvernului. Social-democraţii au reacţionat, în week-end, la declaraţiile unor lideri ai USR, care afirmaseră că PSD trebuie să se regăsească în noul guvern, având responsabilitatea pentru situaţia economică actuală.