Primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a declarat vineri seară că își asumă pe deplin disconfortul creat de cele aproximativ 50 de șantiere deschise în prezent în București.
Edilul a subliniat că lucrările ample de infrastructură sunt absolut necesare pentru viitorul Capitalei și a anunțat intenția de a candida pentru un nou mandat, precizând că are nevoie de un deceniu pentru a moderniza complet orașul.
Bucureștiul, în stare critică din punct de vedere al infrastructurii de transport
O problemă urgentă abordată de primar este starea critică a infrastructurii de transport, în special liniile de tramvai vechi de o jumătate de secol.
Ciucu a explicat că lipsa unor șine adecvate duce la defectarea zilnică a noilor tramvaie achiziționate de municipalitate, vehiculele ajungând să circule „aproape pe beton”. Din totalul șantierelor active în oraș, 12 sunt dedicate exclusiv reabilitării acestor trasee esențiale pentru transportul public.
„Tramvaiele acelea scumpe pe care le-a cumpărat Primăria Capitalei se strică, cad. Și ne costă mult mai mult pentru că nu avem șine de tramvai. Aproape că merg pe beton”, a transmis Ciucu la un post TV.
Restul lucrărilor vizează rețeaua de termoficare, drumurile și alte proiecte majore de infrastructură care implică rețele subterane complexe de apă-canal, energie și gaze. Deși o parte dintre șantiere vor fi închise în cursul acestui an, intervențiile mai dificile vor necesita timp suplimentar. Primarul a dat asigurări că, odată finalizate, aceste lucrări de modernizare vor rezista fără reparații majore pentru următorii 40-50 de ani.
„Prefer ca oamenii să mă înjure că fac și nu să mă înjure că nu fac”
„Pentru că, prin aceste lucruri, nu se va mai interveni în alți 40-50 de ani de acum înainte. Trebuie să fie durabilă în timp. Și eu înțeleg că este inconfortabil, că și eu trăiesc în orașul acesta. Știu că îmi iau foarte multe înjurături, dar prefer să fac ceea ce e corect pentru oraș.
Și alternativa era să nu fac nimic. Dar am zis așa, prefer că oamenii să mă înjure că fac și nu să mă înjure că nu fac”, a declarat Ciprian Ciucu.
Edilul recunoaște nemulțumirile bucureștenilor, dar consideră că volumul actual de muncă este comparabil doar cu perioada de dinainte de 1989, când s-au construit marile cartiere de blocuri.