Președintele PNL Nicolae Ciucă a explicat, joi seara, motivele pentru care liberalii au votat noua lege a pensiilor, el arătând că, după ce inițial în spațiul public au fost prezentate date care arătau că majorările pensiilor nu vor fi sustenabile, calculele finale au arătat că impactul bugetar nu se ridică, de fapt, la acel nivel.
”În tot acest proces prin care legea a ajuns să fie aprobată în Parlamentul României au fost o serie de discuții care au fost generate de informații care nu au fost tocmai corecte la momentul difuzării lor. Una dintre aceste informații a fost că pensiile vor fi majorate cu 40%, or procentul de 40%, pe calculele discutate inițial, ducea la alte sume. Noi știam că, în conformitate cu legile în vigoare, de la 1 ianuarie urmau să fie indexate pensiile cu indicele de inflație, adică 13,8% și lucrul se întâmplă, banii erau deja prevăzuți în proiectul de buget, și noua lege a pensiilor urma să fie aplicată de la 1 septembrie. Noua lege a pensiilor urmează să fie aplicată de la 1 septembrie 2024. Ca atare, valoarea, anvelopa pensiilor pentru anul 2024 nu putea să fie cu 40% mai mare în condițiile în care legea se aplică de la 1 septembrie, deci pe ultimele patru luni de zile. Și a mai apărut și o valoare nominală discutată în spațiul public de 55,6 miliarde de lei, care, de asemenea, a fost mult peste valoarea pe care noi o agreasem în discuțiile și analizele din interiorul coaliției. Și atunci prima reacție a fost: stați, să vedem de unde sunt banii ăștia și cum facem ca această lege să fie sustenabilă. În final, după ce ne-am clarificat și am văzut că de la 1 septembrie până la finele anului valoarea nominală a aplicării legii este de 10 miliarde în anvelopa totală pentru anul 2024 discutăm de 25 de miliarde. Deci practic mai era nevoie de încă 10 miliarde”, a afirmat Ciucă, joi seară, la un post TV.
El a spus că, în realitate, creșterea pensiilor pentru anul 2024 nu va fi de 40%, ci de aproximativ 23 de procente.
Liderul liberalilor a prezentat calcule optimiste, care arată o creștere a economiei și chiar a valorii PIB-ului.
”De unde sunt acești bani? Din ceea ce știu, veniturile totale în anul 2023 sunt în sumă de 491 de miliarde. În anul 2024 valoarea este de 536 miliarde, deci rezultă un plus la veniturile totale la buget de 45 de miliarde. Ca atare, cele 10 miliarde vor fi din această sumă de 45 de miliarde. Problema apare în anul 2025 când discutăm e o valoare nominală (a bugetului pentru pensiile publice – n.r.) în tot anul de aproximativ 33,1, dacă rețin bine cifrele, miliarde de lei”, a mai spus Ciucă.
Întrebat de unde ar urma să vină banii pentru a acoperi aceste sume, liberalul a arătat că prognozele arată o creștere cu 3% a economiei în anul viitor, iar în anul 2025 este estimat un PIB în valoare nominală de 1.773 de miliarde de lei, mai mare cu 200 de miliarde de lei față de valoarea estimată a PIB-ului din 2024.
Citește și Ciolacu: „Sunt bani de pensii, alocații, șomaj, educație, sănătate, ajutoare de încălzire până la sfârșitul anului”