Cine preia Primăria Timișoara după plecarea lui Dominic Fritz. Succesorul este un cunoscut al administrației locale

Ruben Latcau. Foto: Facebook
Plecarea lui Dominic Fritz din funcția de primar al Timișoarei nu va lăsa municipiul fără conducere. Odată cu încetarea mandatului, atribuțiile vor reveni viceprimarului desemnat deja de Consiliul Local drept primul înlocuitor de drept al edilului.
Este vorba despre Ruben Lațcău, unul dintre principalii oameni din administrația Fritz și viceprimar al Timișoarei din 2020. El ar urma să asigure conducerea interimară a Primăriei până la alegerea unui nou primar.
Schimbarea vine după promulgarea, vineri, 28 august, a noii Legi ANI de către președintele Nicușor Dan. Actul normativ prevede încetarea mandatului pentru persoanele în cazul cărora a fost stabilită definitiv starea de incompatibilitate sau conflictul de interese și pentru care nu s-a împlinit încă perioada de interdicție prevăzută de lege.
De ce încetează mandatul lui Dominic Fritz
În cazul lui Dominic Fritz există o hotărâre definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție care a menținut constatarea Agenției Naționale de Integritate privind conflictul de interese.
Noua lege stabilește că persoanele pentru care situația de incompatibilitate sau conflict de interese a fost constatată definitiv înainte de intrarea în vigoare a actului normativ își pierd funcția, demnitatea publică sau mandatul la 30 de zile de la intrarea în vigoare a legii, dacă perioada de trei ani aferentă interdicției nu s-a împlinit.
Președintele Nicușor Dan a promulgat actul normativ, deși și-a menținut obiecțiile formulate anterior la Curtea Constituțională. Șeful statului a explicat că a luat această decizie pentru a nu pune în pericol fondurile europene alocate României prin PNRR.
Ruben Lațcău este primul înlocuitor de drept
Pentru perioada dintre vacantarea funcției și alegerea unui nou primar există deja o soluție stabilită de Consiliul Local Timișoara.
Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 488 din 19 noiembrie 2024, Ruben Lațcău a fost reales viceprimar cu 24 de voturi. Documentul stabilește explicit că acesta „va exercita primul calitatea de înlocuitor de drept al Primarului Municipiului Timișoara”.
În aceste condiții, Lațcău va prelua atribuțiile exercitate de Dominic Fritz după încetarea mandatului acestuia.
Codul administrativ prevede că, atunci când funcția de primar devine vacantă, atribuțiile sunt exercitate de viceprimarul desemnat de Consiliul Local. În această perioadă, viceprimarul care preia responsabilitățile edilului își păstrează inclusiv dreptul de vot în Consiliul Local și beneficiază de indemnizația aferentă funcției de primar.
Cine este Ruben Lațcău
Ruben Lațcău ocupă funcția de viceprimar al Timișoarei din 2020 și s-a aflat în centrul administrației conduse de Dominic Fritz. Portofoliul său a inclus proiecte de investiții, infrastructură, regenerare urbană și transport public.
În ultimii ani, Lațcău a devenit una dintre cele mai vizibile figuri ale administrației locale. Activitatea sa politică a fost marcată și de dispute cu adversarii administrației Fritz, dar și de critici adresate unor instituții ale statului și sistemului judiciar.
Unele dintre declarațiile sale au generat reacții oficiale din partea Consiliului Superior al Magistraturii și a Curții de Apel Timișoara.
Într-un interviu acordat în 2024, Lațcău descria modul în care considera că funcționa Primăria Timișoara înainte de 2020. El vorbea despre un „model oligarhic” și despre existența unei rețele clientelare în jurul PNL, folosind inclusiv termenul de „deparazitare” pentru schimbările produse în instituție.
Aceste acuzații și caracterizări au fost contestate de adversarii politici ai viceprimarului.
Disputa politică dintre Ruben Lațcău și Alfred Simonis
Unul dintre cele mai vizibile conflicte politice ale lui Ruben Lațcău este cel cu Alfred Simonis, președintele PSD al Consiliului Județean Timiș.
Disputa dintre cei doi a vizat inclusiv proiectele de infrastructură și investițiile majore din județ. În octombrie 2025, Lațcău critica lipsa resurselor despre care susținea că afectează proiectul noului stadion Dan Păltinișanu și punea în discuție capacitatea administrației județene de a realiza Institutul Regional de Oncologie.
Simonis a respins atunci acuzațiile și a acuzat conducerea Primăriei Timișoara de atacuri „răuvoitoare”.
Conflictul a continuat în 2026. În luna iulie, Lațcău a transmis un mesaj filmat din apropierea terenului fostului stadion Dan Păltinișanu, comentând ironic evoluția proiectului.
„Acolo e doar câmp și campanie electorală”, spunea viceprimarul, sugerând că lucrările ar putea avansa abia în apropierea următoarei campanii.
Simonis i-a răspuns în ziua următoare.
Relația dintre cei doi nu a fost însă exclusiv una conflictuală. În iunie 2026, Lațcău a salutat propunerea lui Simonis privind dezvoltarea unei rețele integrate de transport la nivelul județului Timiș și a susținut că Primăria și Consiliul Județean pot colabora pentru accelerarea transportului metropolitan.
Ce se întâmplă după vacantarea Primăriei Timișoara
Încetarea mandatului lui Dominic Fritz va deschide procedura pentru organizarea unor alegeri locale parțiale.
Potrivit Codului administrativ, prefectul trebuie să constate prin ordin încetarea înainte de termen a mandatului de primar. Ordinul poate fi contestat în instanță, iar calendarul pentru alegerea unui nou edil depinde de existența sau lipsa unui astfel de litigiu.
Alegerile sunt stabilite de Guvern și trebuie organizate în maximum 90 de zile de la expirarea termenului de contestare sau, în cazul unui proces, de la data la care instanța pronunță hotărârea definitivă.
Până atunci, Ruben Lațcău va asigura conducerea executivă a municipiului în calitatea sa de prim înlocuitor de drept al primarului.
Timișoara are deja un precedent în Sectorul 6
Un caz recent arată că vacantarea unei funcții de primar nu înseamnă automat organizarea imediată a alegerilor.
Sectorul 6 din București a rămas fără primar ales după ce Ciprian Ciucu a demisionat în decembrie 2025 pentru a prelua funcția de primar general al Capitalei, după câștigarea alegerilor pentru Primăria Municipiului București.
Prefectul a constatat oficial încetarea mandatului la 5 ianuarie 2026, iar atribuțiile au fost preluate de viceprimarul Paul Moldovan, desemnat anterior primul înlocuitor de drept.
Procedura pentru organizarea unui nou scrutin nu era finalizată nici în august 2026. Pe 21 august, președintele Autorității Electorale Permanente, Adrian Țuțuianu, afirma că Sectorul 6 se afla în continuare printre cele 24 de unități administrativ-teritoriale în care „ar trebui” organizate alegeri pentru funcția de primar.
Ruben Lațcău este vehiculat și pentru alegerile parțiale
În cazul Timișoarei, eventualul scrutin parțial ar putea aduce din nou în prim-plan numele lui Ruben Lațcău.
Surse politice susțin că USR și PNL discută despre posibilitatea susținerii unui candidat comun. Una dintre variantele luate în calcul este chiar actualul viceprimar, însă în scenarii apare și ideea unui candidat independent cu notorietate în Timișoara.
Lațcău a respins însă, cel puțin deocamdată, perspectiva unei candidaturi personale. Întrebat vineri dacă ar putea intra în cursa pentru un mandat complet de primar, el a spus că USR va avea „cu siguranță” un candidat, dar că nu are această ambiție.
Citește și
- 23:31Legea integrității a fost publicată în Monitorul Oficial. Ce se schimbă pentru demnitari și aleșii declarați incompatibili
- 21:23Bolojan anunță că România riscă să piardă încă 100 de milioane de euro din PNRR. Decizia luată pentru Craiova și Turceni
- 21:17Dezvăluiri despre administrația lui Dominic Fritz. O fostă funcționară rupe tăcerea
- 20:43Ce șanse are un guvern condus de un premier independent? Calculul Realitatea PLUS
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News


























