Un set de analize de rutină i-a schimbat complet perspectiva asupra propriei sănătăți. Deși mergea constant la sală, dormea suficient și era convins că are un stil de viață echilibrat, doctorul Mihail Pautov a descoperit că suferă de prediabet și dislipidemie. Din acel moment, medicul a decis să își schimbe obiceiurile și a reușit să slăbească 10 kilograme fără să urmeze diete restrictive sau regimuri extreme.
Analizele care l-au făcut să își regândească stilul de viață
La 37 de ani, Mihail Pautov considera că are grijă de sănătatea sa. Practica sport în mod regulat, dormea aproximativ opt ore pe noapte și încerca să mănânce echilibrat. Cu toate acestea, rezultatele analizelor medicale au arătat o realitate complet diferită.
Pe buletinul de analize apăreau valori care indicau prediabet și dislipidemie, cu colesterol peste limite, ApoB crescut și hemoglobina glicată aflată în zona specifică prediabetului.
Medicul a povestit că vestea l-a afectat profund și că, în primele zile, i-a fost greu să accepte rezultatele.
„Am primit intr-o zi niste analize care m-au speriat. Nu ale unui pacient, ci ALE MELE. Aveam 37 de ani, mergeam la sala, dormeam opt ore pe noapte, mancam echilibrat. Si totusi, pe buletin ma uitam la un om cu prediabet si cu dislipidemie. Colesterol peste limite, ApoB crescut, hemoglobina glicata fix in zona de prediabet. Trei zile am fost in stare de soc, apoi mi-am revenit si am inceput sa ma gandesc ca poate s-au incurcat probele in laborator. Apoi mi-am dat seama ca sanatatea mea nu e tocmai sub control”, a declarat medicul pe pagina sa de Facebook.
Ce schimbări a făcut pentru a slăbi 10 kilograme
După momentul de șoc, Mihail Pautov a decis să își schimbe alimentația, însă fără să recurgă la diete pe care le consideră nesustenabile sau periculoase pentru organism.
Prima măsură adoptată a fost eliminarea gustărilor dintre mesele principale, despre care spune că reprezintă una dintre cele mai frecvente cauze ale excesului caloric.
„Nu există gustări între mese, pentru că sunt de obicei mâncăruri extra-procesate: chipsuri, biscuiți, orice altceva. Gustările depășesc 25% din aportul caloric, ceea ce înseamnă că deși mănânci ceva corect, dulciurile te îngrașă. Îți dau apetitul peste cap și îți cresc brusc glicemia, apoi când scade îți este iar foame”, a precizat medicul în cadrul podcastului său.
Deficitul caloric, una dintre regulile de bază
O altă schimbare importantă a fost monitorizarea atentă a caloriilor consumate în fiecare zi. Pentru a avea o imagine exactă asupra alimentației sale, medicul folosește o aplicație în care introduce toate mesele, precum și date precum greutatea și înălțimea.
Scopul este menținerea unui deficit caloric, principiu pe care îl consideră esențial pentru pierderea în greutate.
„Principiul de bază al slăbitului este deficitul caloric. De multe ori, oamenilor le este greu să aproximeze sau să știe câte calorii mănâncă ei de fapt. Așa ajung să mănânce peste norma calorică și se întreabă de ce nu slăbesc”.
Mișcarea a devenit parte din rutina zilnică
Pe lângă schimbările din alimentație, Mihail Pautov și-a propus să fie mult mai activ în fiecare zi.
Medicul merge la sala de forță, folosește bicicleta ori de câte ori are ocazia și preferă să transforme deplasarea către serviciu într-o activitate fizică. Atunci când nu merge cu bicicleta, alege să parcurgă pe jos aproximativ șase kilometri.
„Am început să mă mișc mai mult, să fac sală de forță. Merg cu bicicleta cât pot de mult, înainte de birou fac două ture de parc, chiar dacă fac 40 de minute până la muncă în loc de 10. În zilele în care nu merg cu bicicleta, mă plimb prin parc și fac 6 kilometri. Investesc o oră în ceva ce-mi place sau mai trebuie să rezolv. Am peste 15.000 pași pe zi”.
Micul dejun recomandat pentru cei care vor să slăbească
Pe lângă schimbările făcute de Mihail Pautov, dieteticienii recomandă mai multe variante de mic dejun bogate în proteine și fibre, care pot contribui la controlul greutății și la menținerea sațietății pentru mai mult timp.
Printre cele mai apreciate opțiuni se numără sandvișul cu ou și brânză pe un muffin integral, care poate fi pregătit din timp și păstrat la congelator.
O altă variantă este smoothie-ul preparat din mere, iaurt grecesc și fulgi de ovăz, iar fructele pot fi înlocuite în funcție de sezon.
Pentru cei care preferă un mic dejun mai consistent, specialiștii recomandă Dutch Baby cu ciuperci, bacon și brânză cheddar, servit alături de ouă pentru un aport mai mare de proteine.
Lista include și bolul cu smoothie de afine, care poate fi completat cu pudră proteică, fructe proaspete, granola și migdale feliate.
O altă opțiune este reprezentată de vafele sărate cu porumb și salată de roșii cu verdețuri, peste care poate fi adăugat un ou prăjit sau pudră proteică fără aromă.
Printre preparatele recomandate se mai află ouăle în stil turcesc, servite cu iaurt grecesc și condimentate cu mărar, usturoi, ardei Aleppo și semințe de chimion.
Brioșele cu ou, spanac și brânză de capră reprezintă o soluție practică pentru mai multe zile, iar ingredientele pot fi adaptate în funcție de preferințe.
Cei care preferă preparatele dulci pot opta pentru clătite cu unt de arahide și banane, realizate din banane coapte, unt de arahide, vanilie și pudră de cacao.
Pe lista recomandărilor se regăsesc și tacos-urile cu ouă preparate la tavă, servite cu salsa de tomatillo, precum și budinca de chia cu portocale roșii și lapte de cocos, care poate fi pregătită din timp și păstrată la frigider mai multe zile.