Extern· 1 min citire

Mărturiile profesorului erou din Nepal. A salvat 900 de elevi

Nepal

Nepal

Publicat31 aug. 2026, 20:02
SursăRealitatea PLUS

Situație critică, în continuare, în Nepal, după inundațiile devastatoare. Directorul unei școli care a fost înghiţită de inundații a devenit erou pentru 900 de elevi după ce a decis să îi evacueze cu doar câteva minute înainte de dezastru. Între timp, cel puțin peste 800 de oameni au murit, iar alți 2.500 au fost dați dispăruți în urma viiturii. Echipele de salvatori fac acum eforturi disperate să salveze 830 de angajați ai unei hidrocentrale, despre care se crede că ar fi rămas blocați în tuneluri. Imagini și informații care pot afecta în mod special minorii.

Efort disperat de salvare a 830 de oameni prinși în tunel

Directorul școlii spune că a reușit să-i scoată pe copii din unitatea de învățământ cu doar câteva minute înainte ca viitura să măture tot în cale. În timp ce fugea împreună cu elevii săi din calea dezastrului, acesta a observat cum o clădire a unității de învățământ era înghițită de ape.

Între timp, echipele de salvatori încearcă cu disperare să ajungă la 830 de angajați ai unei hidrocentrale, care ar fi rămas blocați în tuneluri. Cu ajutorul unor echipamente de foraj s-au făcut două găuri în pereții tunelurilor, pe unde se pompează aer și se aruncă alimente.

Autoritățile nepaleze au publicat imagini dramatice cu salvarea unei fetițe de sub ruinele unei clădiri prăbușite. Copilul a rezistat mai bine de 2 zile strivit de zidăria surpată.

În timp ce căutările continuă sub amenințarea unor noi revărsări devastatoare, autoritățile au început săparea unor gropi comune pentru numeroasele victime. În afară de Nepal, țările care au pierdut cei mai mulți cetățeni sunt India, cu aproape 400 de morți și dispăruți, Statele Unite cu 110, Ucraina cu 65 și Marea Britanie și Australia, cu câte 50 fiecare.

Distribuie articolul

Mai multe articole despre

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Extern