Editoriale· 7 min citire

Anca Alexandrescu, verdict dur despre situația din țară: România a devenit o țară neguvernabilă

2 iun. 2026, 22:23
Anca Alexandrescu

Anca Alexandrescu

Realitatea.NETArticol scris de Realitatea.NET
Sursă: realitatea.net

Anca Alexandrescu a lansat o serie de acuzații grave la adresa modului în care este guvernată România în această perioadă, în care disensiunile politice și jocurile de interes par să fie mai importante decât găsirea unei soluții de rezolvare a crizei politice. În editorialul său din deschiderea emisiunii Culisele Statului Paralel

"România a devenit o țară neguvernabilă. Am avut confirmare: blocaj total la Cotroceni, Nicușor Dan nu a mai sunat liderii de joia trecută, tace, liderii au spus că nu au o problemă cu Tomac, dar eu am și vă explic. Au o problemă cu miniștrii, președintele vrea tehnocrați, în timp ce partidele vor la ciolan. Ei ce fac? Votează și stau pe margine, iau și măciucile de la cetățeni și stau cu mâinile la spate. Toate partidele au scop guvernarea.

AUR în Parlament face legea, ca să zic așa. Azi am văzut în Senat decizii foarte bune pentru taxarea muncii, în sfârșit part-time sunt taxate corect, nu mizerabil cum s-a făcut ulterior, să plătească part-time ca 8 ore. Și tot astăzi s-a încercat alegerea primarilor în două tururi: la prima variantă au făcut coaliție AUR–PSD și PACE, a trecut; a doua, cu vot în două tururi, s-a făcut coaliție AUR–USR și PACE. Ca să înțelegeți, AUR face legea în Parlament chiar dacă au mai puțin de 20%. De ce nu suspendă AUR pe Nicușor Dan? Nu au cum, au 19%. A existat majoritate la moțiune, dar aceasta nu funcționează decât în anumite situații unde are interes PSD, care s-a grăbit să spună cât de bun e Tomac. PSD acceptă orice să revină la guvernare. PNL și USR resping orice ca să rămână la putere, conduc guvern ilegal. Nu există legea salarizării cu guvern interimar, degeaba negociază Pîslaru, povești.

Eu aștept să se facă și niște dosare pentru achizițiile făcute de domnul Jurcă, el cu Bolojan și Gheorghiu – și pe partea de digitalizare și pe partea de SAFE. Generalul Vlad Gheorghiță, care a fost membru CSAT, a participat la ședința anulată a alegerilor. Știți cum e, Dumnezeu e sus, am spus mereu asta. Interesant este momentul când s-a scos dosarul, pentru că dacă este să-i dăm crezare lui Vlad Gheorghiță, dosarul este de un an în cercetare, de ce scos acum, pentru că am auzit niște zvonuri că au fost tensiuni foarte mari între conducerea militară a ministerului și cea civilă, pentru termenele privind contractele și echipamente cumpărate. Nu avem încă toate informațiile, dar putem să punem în legătură ceea ce a spus generalul Gheorghiță și alte informații care au apărut.

Azi l-am văzut pe domnul Mirțuță, a venit iar în blugi, pentru că un ministru care se respectă, mai ales al Apărării, așa se duce la Bruxelles să discute anti-dronă. S-a dus să discute despre capabilitățile anti-dronă pe care România trebuie să le primească. Am spus asta încă de vineri și am fost făcută putinistă că am pus întrebări. Mirțuță s-a dus azi cu contracte și le-a arătat că am cerut încă din februarie capabilități de 3 miliarde de euro și nu am primit. Adică cum să înțeleg? Că noi am avut dreptate, că nu ne dă nimeni nimic și nu ne apără dacă nu scoatem banii.

Vreau să arăt ce am explicat aseară: s-a renunțat la contractul de 830 de milioane de euro pentru transportoarele Piranha 5 și am spus foarte clar că acest contract era cu americanii, dar ele se produceau în România, ar fi trebuit să fie la uzina București din 2019, se produc deja. Ei bine, guvernul cu dl. Bolojan în frunte și cu Mirțuță au spus că a fost prea mare oferta și au tăiat fix acest contract România–America cu producție aici. Din comunicatul guvernului reiese că banii se duc tot la Rheinmetall. Asta nu se numește trădare națională? Am văzut că și contractul Ministerului de Interne, care ar fi trebuit produs tot în România, la Cugir, de o companie americană, și acesta anulat. De ce contractele cu producție 100% în România nu au mai fost semnate? Sunt întrebări obligatorii să le punem. Sigur, se vor supăra trolii lui Ilie Bolojan, unii ne amenință că aveți ce ați vrut. Ba nu, avem ce vor românii! Să plece Bolojan. Atât timp cât 82% dintre români spun că țara merge într-o direcție incorectă, este firesc ca acest guvern să plece.

Mă bucur că de mâine ies în stradă toate categoriile celor supărați că li se taie salariile, în timp ce ale demnitarilor cresc. Demnitarii trebuie să fie bine plătiți ca să nu fie corupți, dar în egală măsură, dacă ei au salarii mari, atunci și pensii la fel sau să crească la fel. Lor li se dau 2500–3000 de lei, multora li se taie până la 3000 de lei.

Se ceartă între ei miniștrii PSD și USR. Așa, și? Unde e cetățeanul? În tot haosul, banii din PNRR sunt ca și pierduți. Este un haos generalizat. Știu că vine vacanța, oamenii îngrijorați că nu își mai permit să facă ce făceau anul trecut, mulți nu își mai pun problema sejurului la mare. Mulți nu își mai pun problema, nu au mâncare. Soluția e doar la voi, forța poporului e unică. De voi le e frică. Mă întreabă: de ce ăștia care mă înjură și se uită la mine? Le e frică de oameni. Nu sunt analfabeți, sunt cetățeni și au drepturi și libertăți pe care guvernul vrea să ni le ia ușor, au și reușit pentru o parte dintre ele, pentru că noi nu am reacționat.

Nu se mai aude nimic despre anularea alegerilor, despre raportul promis de Nicușor Dan. Acum, când a fost cu drone, am auzit din nou că vin rușii: nu am văzut niciun rus. România este trădată din interior, ne distrugem singuri.

Cât despre domnul Tomac, ieri am primit noi informații: doamna Mihaela Neagu, celebra afaceristă care a pus stăpânire pe achizițiile din România. Aseară mi-a povestit cineva că doamna respectivă se consideră o bună tehnocrată pentru Agricultură. Doamna a luat Agro TV, desigur cu susținerea unui fost PSD-ist de frunte, Paul Stănescu. M-am întrebat cum a ajuns această doamnă în anturajul lui Tomac și al lui Nicușor Dan, pentru a ridica pretenții de tehnocrat la Agricultură? Și am căutat. Această doamnă, când dl. Tomac era președinte PDL Diaspora, ea era secretară. Tomac a ajuns șef la Românii de Pretutindeni, i-a dat contracte cu dedicație. Ulterior, doamna Neagu, regina achizițiilor, „doamna cu zahărul”, a întors o parte din bani în firma soacrei dlui Tomac. Dovezi în seara asta. Cum de autoritățile statului stau cu mâinile în sân? La prezidențiale era cu Ciolacu, cu Stănescu la TV, Ciolacu invitat cu toți PSD-iștii. Dacă se întâmplă ca această doamnă să aibă acces și la noul guvern… nu știu ce să zic. Mă întreb dacă informațiile din trecut ar avea legături cu dl. Coldea prin Sebastian Moise, fost PDL-ist, alături de un pesedist de la Sectorul 4, mâna dreaptă a primarului PSD. Și cu mama lui Moise făcea Neagu afaceri, făcea curățenie la Aeroportul Otopeni.

Atâtea încrengături, atâtea mizerii, ce am auzit că ar fi și în dosarul generalilor. Prea mulți generali făcuți în ultimii 36 de ani. Nu vă întrebați? După ce Biserica a fost atacată sistematic și este și acum, sigur că sunt și multe lucruri reale, acum armata este batjocorită, cu șeful Marelui Stat Major învinuit de DNA… ce se vrea cu România? Ce mai urmează?

Ca să nu mai spun că am avut dreptate și cu Hidroelectrica: Dan Plaveti, fost pupil al pedeliștilor de frunte PDL, care a falimentat companii, numit director la Hidroelectrica să-i facă pofta lui Bolojan să bage în buget bateriile de miliarde de euro. DNA Gheorghiu se plângea de selecții. De ce nu ați intervenit? De ce un astfel de personaj care a dus în groapă CE Oltenia ajunge la Hidroelectrica, cea mai performantă companie de stat? După retragerea din cursă a directorului, care a și atras atenția, ce face statul? Plaveti a fost interceptat într-un dosar că își aranja numirea cu fost consilier condamnat, Sebastian Burduja. Ce să se mai întâmple cu România, ca să luați atitudine?! Oameni buni, puterea e la voi. Mâine am să fac emisiune să arăt haosul din România, țară neguvernabilă și neguvernată."

Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News

Mai multe știri din Editoriale