_a02265e62b.jpg)
Producătorii acuză lipsa de susținere, dar în același timp ignoră faptul că atacă exact segmentul care le asigură transformarea strugurilor în vin – procesatorii. În loc să existe un lanț funcțional, bazat pe parteneriate strategice, fiecare actor trage într-o direcție opusă, iar rezultatul este previzibil: România riscă să piardă competitivitatea pe o piață în care altădată domina regiunea.
Procesatorii locali – cei care creează produsul finit, valorifică tradiția și creează brandul românesc – sunt sufocați de scumpiri, fiscalitate haotică și lipsa oricărui sprijin real. În schimb, guvernul preferă să ofere subvenții fragmentate și incoerente, fără să țină cont de lanțul de valoare complet.
Unde este strategia națională pentru vinul românesc?
De ce nu există un mecanism de integrare economică între viticultori, procesatori și distribuitori? De ce Ministerul Agriculturii se mulțumește să mimeze sprijinul prin campanii de imagine în loc să construiască o piață sustenabilă?
Este rușinos ca într-o țară cu sute de ani de tradiție în vinificație, procesatorii să moară cu vinul pe stoc, în timp ce producătorii se plâng că nu au unde vinde strugurii. Cine a distrus această punte economică? Lipsa de viziune și tăcerea suspectă a Guvernului Bolojan.
Dacă nu se intervine urgent, România nu doar că va pierde piețe externe, dar va risca și o implozie internă a unui sector care ar fi trebuit să fie de elită în agricultură. Deja importurile de vin ieftin sufocă micii producători, iar haosul fiscal îi alungă pe procesatori.
Vinul românesc moare nu din lipsă de cerere, ci din prostie guvernamentală și război economic intern.
