Sistemul jubilează în timp ce patrioții sunt trași pe dreapta. Cine vrea să îi blocheze pe liderii suveraniști de pe scena globală-VIDEO

FOTO: Arhivă
Plouă cu dosare pe numele suveraniștilor de pe continentul european, chiar în momentele în care aceștia câștigă tot mai multă susținere publică, la fel cum s-a întâmplat în cazul lui Donald Trump sau al lui Călin Georgescu! Parchetul European condus de Laura Codruța Kovesi pregătește o anchetă de amploare care îl are în centru pe Jordan Bardella, principalul favorit la următoarele alegeri prezidențiale din Franța, spun surse din presa internațională. La mijloc ar fi vorba despre o presupusă fraudă cu bani din fonduri europene, bani pe care partidul Adunarea Națională i-ar fi folosit pentru pregătirea aparițiilor în media ale lui Bardella și ale altor lideri.
Cu alte cuvinte, sumele primite de membrii formațiunii care au calitatea de europarlamentari ar fi fost folosite pentru plata unui instructor, responsabil cu pregătirea aparițiilor liderilor politici în fața camerelor.
Favoritul la prezidențialele din Franța, anchetat de Kovesi
Formațiunea a contestat imediat acuzațiile, iar Parchetul European a refuzat să infirme sau să confirme că a fost deschis dosarul. Un purtător de cuvânt s-a limitat doar la a spune că politica instituției nu permite comentariile pe marginea anchetelor în curs.
Acuzațiile au pornit de la o asociație anticorupție care a depus o plângere pentru deturnare de fonduri europene, pe marginea unui articol dintr-o publicație săptămânală de satiră. Ulterior, Parchetul Național Financiar din Franța a înaintat dosarul către Parchetul European, pentru evaluare. Surse apropiate de instituția condusă de Laura Codruța Kovesi, citate de presa internațională, spun că a fost deschisă o anchetă.
Ancheta apare chiar într-o perioadă de creștere accelerată a popularității lui Jordan Bardella și a partidului pe care îl conduce. De altfel, numeroși comentatori politici din tabăra naționalistă acuză faptul că astfel de situații sunt rezultatul unor acțiuni concertate a puterii, prin care se încearcă eliminarea adversarilor.
Jordan Bardella s-a poziționat în fața publicului cu un discurs acid la adresa conducerii Uniunii Europene și a actualei administrații din Franța. Liderul Adunării Naționale a semnalat în repetare rânduri situații pe care le consideră grave, atât la Bruxelles, cât și la Paris.
”Doamna Ursula von der Leyen dorește să majoreze cu 40% bugetul de funcționare al Uniunii Europeane. Și țineți-vă bine, ce e mai rău abia urmează. Intenționează să crească cu 50% bugetul pentru avioanele private folosite de comisarii europeni pentru următorii patru ani. Dar cine cred ei că sunt? ”, a declarat Jordan Bardella, președintele partidului „Rassemblement National”.
Jordan Bardella a adus argumente și împotriva semnării acordului Mercosur, despre care a transmis că pune în pericol agricultura Franței. În discursurile sale, a subliniat că nu este corect ca fermierii europeni să fie nevoiți să respecte nenumărate norme, iar Uniunea să permită importul produselor care nu sunt supuse acelorași reglementări.
”Doamnă președintă Ursula von der Leyen, în numele a milioane de francezi, vă adresez astăzi o întrebare simplă: ce interese apărați cu adevărat? Ce interese apărați, doamnă, atunci când impuneți, împotriva voinței Franței, a doua economie a Europei, un acord de liber schimb cu Mercosur, care va agrava concurența neloială împotriva fermierilor noștri și va duce la importul în farfuriile noastre al unor produse care nu respectă niciuna dintre normele drastice pe care le impuneți agricultorilor noștri?”, a mai spus acesta.
Punctele comune din anchetele asupra lui Le Pen și Bardella
Cazul lui Jordan Bardella este doar cel mai recent dintr-o serie de multe altele, de pe tot continentul, în care liderii suveraniști s-au trezit cu anchete pe numele lor sau chiar cu decizii prin care au fost blocați. Un bun exemplu este și cel al lui Marine Le Pen, care a condus partidul înaintea lui Bardella și a dus o luptă deschisă cu politicile promovate de Emmanuel Macron.
Marine Le Pen a fost condamnată definitiv la patru ani de închisoare și nu va putea să participe la alegerile prezidențiale care vor avea loc anul viitor în Franța. De aceea, Le Pen a transmis că își pune încrederea în Jordan Bardella, cu care menține în continuare o colaborare strânsă. Totuși, nu și-a pierdut speranța că ar putea candida, însă a declarat că nu o va face purtând brățara electronică de monitorizare la picior.
Similar cu ancheta deschisă acum cu Bardella în centru, Marine Le Pen a fost găsită vinovată de deturnare de fonduri din Parlamentul European. Contestatarii din rânduri suveraniștilor susțin însă că dosarul este motivat politic și că procesul a fost făcut la comanda grupării lui Emmanuel Macron, care nu ar vrea să piardă puterea.
REPORTER: Ați primit întrebări dificile legate de propria finanțare. 5 milioane de lire pentru securitate.
NIGEL FARAGE, liderul partidului Reform UK: Putem vorbi despre asta oricând altădată doriți.
Și suveraniștii din Marea Britanie au anchete deschise pe numele lor. La acest moment, Nigel Farage este cel mai popular politician din Regat, iar partidul său a ajuns în topul preferințelor publicului și a surclasat partidul laburist. Asupra fostului europarlamentar planează acuzația că ar fi ascuns un cadou în valoare de 5 milioane de lire sterline, primit în 2024 din partea miliardarului în criptomonede Christopher Harborne.
Potrivit presei britanice, banii ar fi intrat în conturile politicianului cu puțin timp înainte ca acesta să candideze și să intre în parlament. Legea ar fi fost încălcată fiindcă toate cadourile și donațiile primite în termen de 12 luni de la intrarea în parlament trebuie declarate, dacă pot fi considerate ca fiind motivate politic. Nigel Farage a demontat această ipoteză și susține că banii sunt destinați securității sale personale.
”Am fost politicianul cel mai atacat fizic din timpurile moderne. Și totuși, în ciuda solicitărilor repetate către Ministerul de Interne și poliție pentru protecție și ajutor, am fost refuzat la fiecare pas. Acești bani sunt singura modalitate prin care mă pot îngriji și mă pot proteja pentru tot restul vieții mele”, a spus Nigel Farage, liderul partidului Reform UK.
Scenarii trase la indigo: ce li s-a întâmplat suveraniștilor
La fel ca Jordan Bardella sau Marine Le Pen, Nigel Farage nu s-a ferit să aducă critici Uniunii Europene și s-a poziționat de partea grupării naționaliste. De altfel, presa l-a prezentat adesea drept principalul autor al Brexitului. Mai mult, Farage este unul dintre cei mai înfocați adversari ai migrației ilegale, iar formațiunea pe care o conduce a depus numeroase proiecte în acest sens.
”Vă amintiți că acum 10 ani, exact acum 10 ani, am afișat acest poster: „Punctul de ruptură. UE ne-a dezamăgit pe toți.” Ideea pe care o transmiteam era că un număr uriaș de tineri treceau granițele Uniunii Europene, li se permitea să rămână și se îndreptau spre această țară. Am fost supus unor atacuri masive din partea sistemului pentru că am îndrăznit să fac această afirmație. Și totuși, uitați-vă unde am ajuns în această săptămână. Am depășit pragul de 200.000 de persoane care au traversat doar Canalul Mânecii”, a transmis acesta.
De asemenea, politicianul critică politicile climatice, la fel ca Donald Trump sau Jordan Bardella.
Criticii spun că toți acești lideri ai suveranismului devin ținte pentru cei aflați astăzi la putere și pe care ei îi contestă. Astfel, spun reprezentanții acestora, apar dosare și investigații care în anumite cazuri îi blochează sau îi cenzurează, chiar în momentele de maximă popularitate. La fel ca în cazul lui Călin Georgescu.
Citește și:
- 00:02 - Marile proiecte ale lui Bolojan se prăbușesc la prima ninsoare. Investiție de 1,9 milioane de euro, distrusă de o alunecare de teren-VIDEO
- 23:31 - Urmărire ca în filme în SUA: Un camion de transport mobilă s-a răsturnat după o manevră riscantă a poliției VIDEO
- 23:30 - Dispariție în Timișoara: adolescentă dispărută fără urmă. Mama fetei face apel la ajutorul oamenilor
- 23:20 - Bilet unic de tren în Europa. Planul UE pentru călătorii simple
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














