Marile proiecte ale lui Bolojan se prăbușesc la prima ninsoare. Investiție de 1,9 milioane de euro, distrusă de o alunecare de teren-VIDEO

FOTO: Captură Realitatea PLUS
Grădina publică Ciuperca de la Oradea, o investiție de 1,9 milioane de euro care a fost finanțată și din fonduri europene, s-a prăbușit la prima ninsoare, în anul 2016. Proiectul lui Ilie Bolojan a fost distrus de o alunecare de teren, deși se știa că zona are probleme.
Alunecarea de teren a rupt toate conductele și rețelele electrice de pe Dealul Ciuperca. În acest fel, o lucrare care a costat aproape 2 milioane de euro, s-a prăbușit complet, la mai puțin de un an de la finalizare. Ulterior, primăria Oradea a solicitat un raport al unor experți care să stabilească cauzele prăbușirii investiției uriașe. Potrivit acestuia, amplasamentul era considerat istoric instabil și au existat neconformități în proiectare și execuție.
Experții au stabilit că problema principală e reprezentată de faptul că că proiectantul a acceptat întocmirea documentației fără să existe un studiu de specialitate care să confirme stabilitatea zonei. În consecință, s-au proiectat utilitățile și s-a amenajat versantul, fără să existe certitudinea că terenul este stabil. Mai mult decât atât, raportul susține și că partea de drenaj amenajată pe versant fost realizată superficial, iar apa pluvială colectată a contribuit la alunecarea de teren.
Grădina de 2 milioane de euro, prăbușită după mai puțin de un an
La acea vreme, Ilie Bolojan susținea că lucrarea va fi readusă la starea inițială, după ce vor fi aplicate recomandările experților. Totuși, problemele au continuat la Grădina Publică Ciuperca timp de ani de zile. Potrivit anchetelor din presa locală, municipalitatea ar fi ezitat să se judece cu cele 3 firme implicate până în ultima clipă, din moment ce acestea au mai colaborat cu primăria și pentru alte proiecte, iar mulți le considerau apropiate de conducerea din Oradea.
La 3 ani de la dezastru, în noiembrie 2019, primăria a dat în judecată cele 3 firme, chiar înaintea termenului de prescriere. În consecință, presa locală scria la acea vreme că acțiunea în instanță arăta mai degrabă teama conducerii orădene de sancțiuni din partea Curții de Conturi pentru neglijență în administrarea banului public, decât dorința de recuperare a pagubelor. În mod halucinant, reprezentanții Primăriei Oradea au adoptat o abordare total netransparentă a procesului deschis la Bihor. La acea vreme, Ilie Bolojan susținea că "nu e nimic secret, dar în niciun proces Primăria n-a dat presei date din dosare."
Abordarea netransparentă nu a fost regăsită doar la primărie, ci și la Tribunalul Bihor. În ciuda faptului că lucrarea a fost făcută cu fonduri europene, reparațiile din banii Orădenilor, iar dosarul implică experți și funcționari publici, instanța a refuzat să dea informații. La acea vreme, purtătorul de cuvânt al Tribunalului Bihor a transmis: "S-a considerat ca fiind inoportună la momentul actual punerea la dispoziția mass-media a acestui dosar, întrucât în prezent publicitatea ar fi de natură să aducă atingere înfăptuirii justiției."
Anchetă: Bolojan a dat în judecată firmele înainte de prescriere
În ciuda lipsei de transparență, presa locală a ajuns la documente. Potrivit anchetei acesteia, municipalitatea păstra acțiunea în instanță deoarece au fost descoperite nereguli majore.
Jurnaliștii de la Bihoreanul au transmis că primăria și-a construit atacul pe expertiza făcută după dezastru, în 2016, pentru 10.000 de euro.
Specialistul a aflat din documentație că primăria Oradea primise o recomandare pentru efectuarea unui studiu de calcul al stabilității versantului, din moment ce panta era abruptă și existau infiltrații de apă. În acest fel, deși Primăria nu a comandat studiul care putea preveni dezastrul, expertul a stabilit că de vină sunt doar executanții lucrărilor și proiectantul.
Potrivit anchetei presei locale, primăria Oradea le cerea pârâților o sumă totală de 2,45 milioane de lei, care urma să fie plătită noului constructor. De cealaltă parte a baricadei, cei acuzați negau orice vină. Avocatul arhitectului lucrării de pe dealul Ciuperca susținea că firma acestuia cerea realizarea unui studiu de stabilitate a versantului încă din 2011, dar primăria nu l-a cerut pentru că era scump și se grăbea.
În acest fel, acesta a declarat că ”proiectantul nu avea cum să facă ceva ce nu i s-a cerut." Mai mult decât atât, proiectantul și constructorul au susținut în instanță că Primăria știa încă din 2016 că dealul riscă să o ia la vale.
Conform anchetei celor de la Bihoreanul, aceștia ar fi cerut municipalității sondaje geotehnice pentru stabilirea naturii terenului, dar primăria nu a luat nicio măsură. În ciuda declarațiilor pârâților, viceprimarul Mircea Mălan susținea la acea vreme că expertiza arată că angajații săi nu sunt vinovați și că prăbușirea nu a avut loc din cauza lipsei studiului de stabilitate.
În 2022, la 6 ani distanță de la alunecarea de teren, Dealul Ciuperca s-a prăbușit din nou, după ce a fost reparat din bani publici. Pământul s-a despicat și bucăți mari din acesta au luat-o la vale pe o suprafață de aproximativ 700 de metri pătrați.
Expert: Este o alunecare de teren pe bani publici
La acea vreme, coordonatorul Studiului de Mediu scotea în evidență faptul că zona are cel mai mare risc de alunecări din Oradea. Acesta a declarat că ”nu trebuia să se construiască nimic. Este vorba de o alunecare de teren pe bani publici.”
În paralel, Primăria Oradea a pierdut pe bandă rulantă procesele pentru cei 2,45 milioane de lei cheltuiți pentru reabilitarea dealului Ciuperca. Curtea de apel a respins acțiunea municipalității împotriva proiectanților și executanților.
Mai mult decât atât, instanța a obligat municipalitatea să plătească cheltuielile de judecată firmelor implicate în proces. În acest fel, după ce a tras de timp ca să deschidă procesul, primăria Oradea a pierdut procesele pe propria mână.
Citește și:
- 23:38 - Sistemul jubilează în timp ce patrioții sunt trași pe dreapta. Cine vrea să îi blocheze pe liderii suveraniști de pe scena globală-VIDEO
- 23:31 - Urmărire ca în filme în SUA: Un camion de transport mobilă s-a răsturnat după o manevră riscantă a poliției VIDEO
- 23:30 - Dispariție în Timișoara: adolescentă dispărută fără urmă. Mama fetei face apel la ajutorul oamenilor
- 23:20 - Bilet unic de tren în Europa. Planul UE pentru călătorii simple
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News














