Sindicatul angajaților din Guvern cere demisia vicepremierului Oana Gheorghiu și a ministrului Irineu Darău: „Guvernul României nu poate deveni talcioc”

Oana Gheorghiu
Sindicatul Angajaților din Aparatul de Lucru al Guvernului (SAALG) solicită public demisia de onoare sau demiterea vicepremierului Oana-Clara Gheorghiu și a ministrului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului, Ambrozie-Irineu Darău, în urma informațiilor apărute în spațiul public privind întâlniri și corespondențe instituționale legate de grupul german Schwarz/Schwarz Digits.
Reprezentanții sindicatului susțin că explicațiile oferite până acum nu sunt suficiente și acuză existența unor posibile relații preferențiale între demnitari și companii private interesate de proiecte de digitalizare și infrastructură strategică din România.
„Guvernul României nu este agenție de business development. Palatul Victoria nu este showroom, iar vicepremierii și miniștrii nu sunt agenți comerciali pentru companii private”, transmite SAALG.
Sindicatul cere publicarea tuturor întâlnirilor și documentelor
În comunicatul transmis public, sindicaliștii solicită celor doi oficiali să demonstreze că toate întâlnirile și contactele instituționale cu reprezentanții grupului Schwarz au fost declarate în Registrul Unic al Transparenței Intereselor (RUTI), așa cum prevede legislația. SAALG cere publicarea tuturor înregistrărilor RUTI, inclusiv datele întâlnirilor, participanții, scopul acestora și concluziile rezultate.
„RUTI nu este un mecanism facultativ, lăsat la aprecierea demnitarului, ci o obligație legală de transparență”, susțin reprezentanții sindicatului.
Potrivit acestora, problema nu este doar una juridică, ci și una de imagine și moralitate publică.
„Membrii Guvernului nu au doar obligația formală de a nu încălca legea, ci și obligația politică și morală de a evita orice aparență de favorizare, intermediere, presiune sau acces preferențial”, mai transmite SAALG.
Suspiciuni legate de digitalizarea statului și programul SAFE
Sindicatul face referire și la numirea actualului președinte al Autorității pentru Digitalizarea României, Aurel-Cătălin Giulescu, care anterior a ocupat funcția de consilier de stat în aparatul vicepremierului Oana-Clara Gheorghiu. În comunicat se menționează că schimbarea conducerii ADR și numirea noii echipe ar fi fost susținute politic de vicepremier și de ministrul Irineu Darău.
„Când un om din aparatul vicepremierului ajunge, după întâlniri cu un grup privat interesat de digitalizarea statului, la conducerea instituției care gestionează digitalizarea României, Guvernul nu mai poate cere publicului să creadă în simple coincidențe administrative”, afirmă SAALG.
Sindicatul leagă acest episod și de suspiciunile privind programul SAFE, prin care România are alocate peste 16,6 miliarde de euro pentru securitatea Europei. În comunicat se amintește că presa a relatat despre faptul că o parte importantă dintre contracte ar urma să ajungă la gigantul german Rheinmetall.
Șase solicitări oficiale către Guvern
SAALG cere:
demisia de onoare a vicepremierului Oana-Clara Gheorghiu și a ministrului Irineu Darău;
demiterea lor de către premierul interimar, dacă nu își prezintă demisia;
publicarea tuturor documentelor și corespondențelor privind întâlnirile cu grupul Schwarz/Schwarz Digits;
publicarea tuturor înregistrărilor RUTI;
verificări din partea Corpului de Control al Prim-ministrului;
publicarea tuturor întâlnirilor avute de cei doi demnitari cu entități private interesate de digitalizare, cloud, infrastructură critică și programe strategice.
Liderul SAALG: „Menținerea lor în funcție reprezintă o sfidare publică”
Președintele SAALG, Noni-Emil Iordache, susține că lipsa unor consecințe în acest caz ar transmite un mesaj grav către administrație și către cetățeni.
„Domnule prim-ministru interimar, dacă acest episod rămâne fără consecințe, mesajul transmis administrației și cetățenilor este unul devastator: angajaților li se cer sacrificii, dar demnitarilor li se tolerează orice; lucrătorilor li se cer integritate și transparență, dar membrilor Guvernului li se permite să transforme instituțiile statului în teren de prospectare pentru companii private”, a declarat acesta.
„Menținerea în funcție a celor doi demnitari, în lipsa unei clarificări complete, a publicării tuturor interacțiunilor și a asumării politice, reprezintă o sfidare publică”, a mai transmis liderul sindical.
Citește și:
- 09:16 - Negocieri cruciale la Cotroceni joi și vineri pentru noul Guvern. Pe cine va accepta Nicușor Dan în locul lui Bolojan
- 09:12 - Adrian Câciu îl acuză pe Ilie Bolojan că a promovat „corupție și impostură” în vămi
- 09:09 - Alimente care conțin mai mult omega 3 decât tonul. Ce recomandă specialiștii
- 09:00 - Focarul de hantavirus de pe nava de croazieră: risc global scăzut, fără noi decese. Situația, monitorizată de OMS
Mai multe articole despre
Urmărește știrile Realitatea.NET și pe Google News













