În timp ce restul aparatului bugetar se pregătește să simtă tăișul foarfecii de 10% propus de Ilie Bolojan, Ministerul Apărării Naționale se declară zonă de excludere pentru austeritate. Ministrul Radu Miruță a clarificat ierarhia priorităților: nu poți pretinde că întărești apărarea unei țări cu războiul la frontieră în timp ce tai din soldele celor care o păzesc. Într-o logică de tip „scut antirachetă” aplicată finanțelor, Miruță susține că majorarea bugetului pentru Apărare este incompatibilă cu micșorarea veniturilor personalului, eliminând din start orice scenariu de „post negru” administrativ pentru militari.
Blindajul salarial în fața „dietei” Bolojan
Departe de a tăia, Ministerul se pregătește să adauge. Noua strategie vizează militarii care, deși ar putea trece la statutul de pensionar, aleg să rămână „sub arme”. Ministrul lucrează la un cadru normativ care să le ofere acestora un supliment financiar, un fel de premiu de fidelitate pentru cei care refuză liniștea pensiei în favoarea rigoării cazărmii. Chiar și în absența acestui stimulent, datele arată un devotament surprinzător: 75% din personalul care îndeplinește condițiile de pensionare a ales deja să ignore „vârsta a treia” și să rămână în activitate fără niciun beneficiu suplimentar.
Logica din spatele acestui bonus se bazează pe o „inginerie” financiară internă. Deoarece MApN gestionează atât sacul cu salarii, cât și pe cel cu pensii, ministrul explică faptul că un militar rămas în activitate este, paradoxal, mai ieftin decât unul pensionat. Prin menținerea veteranilor pe post, ministerul evită plata pensiei și, simultan, costurile de recrutare și salarizare a unor noi angajați care să le ia locul. Ideea centrală este ca o parte din această economie rezultată din „ne-pensionare” să se întoarcă direct în buzunarul militarului, oferindu-i un motiv în plus să nu schimbe uniforma pe haine civile.
Reașezarea pieselor în curtea MapN
Preocuparea actuală a conducerii ministerului este transformarea acestor fluxuri financiare într-un act normativ solid. Radu Miruță urmărește să creeze un sistem în care rămânerea în activitate să fie percepută ca o alegere avantajoasă de ambele părți ale baricadei. În viziunea sa, acest „stimul” nu este o cheltuială suplimentară care să împovăreze bugetul statului, ci mai degrabă o redistribuire inteligentă a fondurilor care oricum ar fi părăsit instituția sub formă de pensii, totul pentru a asigura stabilitatea într-un moment în care deficitul de încadrare este ultima problemă de care România are nevoie.
