Deși victima își dădea ultima suflare pe un scaun al autobuzului 111, pasagerii au ales tăcerea pentru a nu le fi întreruptă călătoria, lăsându-l pe șofer să descopere tragedia abia la capăt de linie. Șocant este faptul că singurul martor care a sunat la 112 a coborât imediat din vehicul, abandonând echipajele de salvare să caute singure autobuzul prin oraș.
Ceea ce trebuia să fie o cursă obișnuită pe traseul 111 din Sibiu, de la Marquardt către Cimitir, s-a transformat într-un coșmar al tăcerii și al dezumanizării. Șoferul, un veteran cu 46 de ani de experiență în spatele volanului, povestește că drumul s-a desfășurat normal, fără niciun incident care să prevestească tragedia ce avea loc în spatele cabinei sale. Deși autobuzul articulat transporta aproximativ 50 de persoane, iar majoritatea scaunelor erau ocupate, niciun călător nu a scos un cuvânt până la capătul liniei.
Adevărul a ieșit la iveală abia în stația finală. Un singur pasager s-a apropiat de șofer pentru a-i semnala că, într-o zonă mai puțin vizibilă pe camerele de supraveghere — după burduful vehiculului — se află o persoană care pare leșinată. Ajuns la fața locului, șoferul a descoperit imaginea cutremurătoare a unui bărbat de aproximativ 40 de ani, cu capul lăsat pe spate și chipul de o paloare anormală. „Era galben ca lumânarea”, rememorează acesta. Verificările rapide au confirmat cel mai negru scenariu: bărbatul nu mai avea puls.
Paradoxul acestei tragedii constă în apelul la 112. Când șoferul a sunat pentru a cere ajutor, a aflat cu stupoare că autoritățile fuseseră deja alertate la ora 23:04, în timp ce autobuzul se afla încă pe Calea Dumbrăvii. Totuși, cel care apelase serviciul de urgență nu a anunțat șoferul și nici nu a rămas să ghideze ambulanța, lăsând salvatorii să caute în orb un vehicul aflat în mișcare.
Deși medicii sosiți la fața locului au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră și jumătate, inima bărbatului de 43 de ani, care se întorcea de la serviciu din schimbul trei, nu a mai pornit. Intervenția s-a prelungit până spre dimineață, sub supravegherea echipajelor de la Criminalistică și Medicină Legală.
Ceea ce rămâne însă cel mai greu de digerat este motivul tăcerii pasagerilor. Întrebați de șofer de ce nu au semnalat situația imediat ce au observat că omul se simte rău, răspunsul acestora a fost unul cinic: se temeau că autobuzul va fi oprit, iar ei nu vor mai avea cu ce să își continue deplasarea.
„N-am văzut atâta indiferență în 46 de ani de când sunt șofer”, mărturisește acesta cu tristețe. Obișnuit cu cursele lungi din străinătate și martor la numeroase incidente de-a lungul carierei, el subliniază că întotdeauna fusese anunțat la timp pentru a interveni. De data aceasta, egoismul unei călătorii neîntrerupte a furat singura șansă la viață a unui om: „Dacă eram anunțat, aș fi oprit imediat și aș fi putut începe manevrele de resuscitare”.
