„Suntem la trei săptămâni, trei săptămâni jumătate de când a reînceput creșterea numărului de cazuri. A început timid, gândiți-vă că am pornit de la 124, 145 de cazuri în 24 de ore. Am trecut prin 300 în două săptămâni, am avut și 415, 420, chiar 450. Suntem într-un moment în care această situație trebuie totuși gestionată. Toată lumea trebuie să înțeleagă că dacă acum două luni, două luni jumătate era instinctul de conservare foarte accentuat, era teama și puteam gestiona și cu participarea populației acest lucru. În acest moment de fake news-uri, de îndemnare la nesocotirea unor reguli, de bagatelizare a tot ce a fost în aceste patru luni de zile, avem și o relaxare totală a unei părți din populație. Eu sper că se vor trezi și vor conștientiza momentul prin care trecem. Dacă nu avem încredere în noi, să ne uităm dincolo de granițele noastre și o să vedem ce este în acest moment la granița bulgaro-turcă, bulgaro-greacă, cum sunt cozile și ce fac autoritățile grecești, ce se întâmplă în Spania, ce se întâmplă în Italia, unde au revenit niște restricții” - a spus ministrul Nelu Tătaru la o televiziune de știri.
"În tot ce am putut vedea în ultima perioadă, o parte a eșichierului politic s-a grăbit un pic în a sărbători un anumit moment și a crede că am trecut într-o pantă bună. Nu. Repet în continuare: încă n-am ieșit din momentul medical. L-am agravat în această perioadă. Încă n-am început să reparăm acel moment economic, după aceste șase luni. Este și timp pentru politică. Dar în acest moment suntem pe punctul de a gestiona fără pârghii o a doua cocoașă, un al doilea vârf al acestei prime etape a pandemiei. (...) Cred că este momentul ca fiecare dintre noi, dincolo de culoare politică, să ne revenim și să gestionăm acest moment. Știu că avem un an cu două tururi de alegeri. Știu că avem un an în care se decide soarta pe patru ani. Dar cred că avem de decis o soartă a populației pe următorii zeci de ani în acest moment”, a spus ministrul sănătății.
„Poate urma un val doi, în condițiile în care gestionăm în partea a doua a primului val o creștere cu o componentă a relaxării populației, nu a relaxării activităților economice de care aveam nevoie. Începând cu 15 mai, am început măsurile de relaxare, într-un context în care puteam gestiona, am început cu cele mai ușoare, invers cum le introdusesem, știind că le putem controla, am avut 1 Mai, Rusalii, sărbători pascale, weekenduri prelungite - am știut să le gestionăm, știam că vor fi și anumite excese (...) Haideți să ne așezăm această bucurie și să ne pregătim pentru următoarele luni, când într-adevăr vom putea vedea că avem un număr scăzut de cazuri și vom putea gestiona o campanie de pregătire a spitalelor, în eventualitatea unui val doi”, a îndemnat ministrul sănătății.