Rareș Bogdan, scenariu devastator în cazul în care Iohannis ar fi refuzat revocarea lui Kovesi

 
Rareș Bogdan, scenariu devastator în cazul în care Iohannis ar fi refuzat revocarea lui Kovesi / Foto: Facebook
Rareș Bogdan, scenariu devastator în cazul în care Iohannis ar fi refuzat revocarea lui Kovesi / Foto: Facebook

Jurnalistul Rareș Bogdan a acordat, miercuri, o declarație pentru PSnews.ro, în care a lansat un scenariu catastrofal în cazul în care președintele Klaus Iohannis ar fi refuzat revocarea Codruței Kovesi de la conducerea DNA.



Discuția a început de la faptul că șeful statului nu a ieșit personal, luni, să anunțe semnarea decretului, ci a trimis-o pe purtătoarea de cuvânt, Mădălina Dobrovolschi, chemată direct din concediul de maternitate.

Rareș Bogdan a apreciat că Iohannis nu a dorit să-și asocieze imaginea cu o acțiune care i-ar fi tulburat „nucleul dur de susținători”. În același context, realizatorul emisiunii "Jocuri de putere", de la Realitatea TV, a vorbit despre consecințele nefaste pe plan internațional ale scenariului în care Klaus Iohannis ar fi insistat să o păstreze în funcție pe Laura Kovesi.

„Cred că domnul președinte nu a dorit să își asocieze imaginea cu o acțiune despre care știa că o să creeze probleme în nucleul dur de susținători ai domniei sale, dintre care o bună parte sunt aceiași cu susținătorii doamnei Kovesi. Și cred că gestul demiterii doamnei Kovesi nu a fost unul foarte comod pentru domnia sa; din contră. Practic, a arătat că e suficient de tulburat și de trist să facă acest gest. Dar inacțiunea ar fi dus la suspendarea domniei sale și mai ales la capturarea completă a statului de către PSD. Dacă președintele Iohannis nu ar fi respectat decizia CCR (o decizie absurdă, ticăloasă și politizată la maxim), cei de la PSD nu ar fi ezitat nicio clipă să-l suspende, iar în cele două luni de zile de interimat al domnului Tăriceanu, Manda sau chiar Dragnea (în cazul în care domnul Tăriceanu ar fi cedat funcția), statul era pur și simplu călcat în picioare: am fi asistat la demiterea imediată a procurorului-șef de la DNA, a procurorului general, la demiterea șefilor de servicii secrete și la acțiuni în forță care să arate că PSD este partidul care controlează complet România. Sper ca în următoarele zile președintele Klaus Iohannis să demonstreze clar că domnia sa este un apărător total al României democratice și un luptător desăvârșit împotriva PSD. Președintele n-a făcut și nu va face niciun pact cu PSD. Domnul Iohannis trebuie să demonstreze public – în special taberei radicale din zona dreptei – că luptă cu PSDragnea și acțiunile lor de acaparare a statului, astfel încât România să nu fie abandonată în brațele haine ale clicii lui Liviu Dragnea. Și sunt convins că o va face”, a declarat Rareş Bogdan.

Subiecte pe aceeași temă



Adaugă părerea ta

  • Connect
Autorul este singurul responsabil pentru comentariile postate pe acest site si isi asuma in intregime consecintele legale, implicit eventualele prejudicii cauzate, in cazul unor actiuni legale impotriva celor afirmate.
print


Iti place noua modalitate de votare pe Realitatea.net?