Încă o lovitură dată culturii românești de ministrul Educației, Liviu Pop: INTERZIS ÎN ROMÂNIA

Ministerul Educației a emis un ordin prin care invalidează toate auxiliarele folosite în școli până în prezent, printre acestea numărându-se în mod automat și "Gazeta Matematică", o publicație cu tradiție în România de peste 120 de ani. Unele inspectorate școlare au refuzat să mai primească revista, deși există protocoale de livrare cu Societatea de Științe Matematice din România.

Gazeta de matematică, INTERZISĂ ÎN ROMÂNIA

Profesorul de matematică Radu Gologan, antrenorul de genii din România, și-a exprimat nemulțumirea și a postat un mesaj pe contul său de Facebook.

 "L-aș întreba pe domnul profesor Pop, actualmente ministru al educației și fost profesor de matematică, dacă în opinia domniei sale, Gazeta Matematică, un monument al culturii românești de peste 120 de ani, este considerat auxiliar interzis în școlile din România. Cred că știe că generații întregi de matematicieni, ingineri, fizicieni, informaticieni, ce au făcut și fac fală României, au făcut primii pași spre știință cu Gazeta alături. Pot să îi spun domnului Pop că în SUA, Moldova, Germania, Franța ca și în multe alte țări este folosit ca material auxiliar la matematică. Din păcate câțiva inspectori generali și directori au interzis deja distribuirea Gazetei Matematice, deși exista un protocol între Societatea de Științe Matematice și minister în acest sens", este mesajul postat de profesorul Radu Gologan pe contul său de Facebook.

Istoria GAZETEI DE MATEMATICĂ 

Istoria Gazetei de Matematică începe în ziua de 4 Octombrie 1894, în casa de pe strada Manea Brutaru (azi General C. Budișteanu) nr. 14 din București – casa s-a păstrat până azi – „…într-o odăiță, cea mai apropiată de stradă, din partea din stânga, în fundul curții…“, cum își amintea unul dintre participanți, se găseau inginerii Victor Balaban, Vasile Cristescu, Ion Ionescu, Mihail Roco șiIoan Zottu.

La adresa amintită se aflau birourile centrale ale Serviciului pentru construcția liniei ferate Fetești – Cernavodă de sub conducerea ing. Anghel Saligny, iar cei cinci erau angajați ai acestui serviciu. Odăița cu pricina era „biroul“ lui V. Cristescu.

Toți erau tineri absolvenți – doi dintre ei, din acel an, iar ceilalți de un an sau doi înainte – ai Școlii de Poduri și Șosele (viitoarea Școală Politehnică) din București. Se pornise o discuție aprinsă despre rezultatele slabe obținute de candidați la examenul de admitere din septembrie al aceluiași an, examen la care Ion Ionescu tocmai participase, ca supraveghetor, la proba scrisă.

Cauzele acelui eșec vor fi fost mai multe, dar una era invocată, cu deosebire: lipsa unei reviste românești de matematică. Vasile Cristescu mărturisea că s-a putut pregăti serios pentru examenul de admitere folosind revista ieșeană Recreații științifice, care, din păcate, a avut o viață scurtă (1883 – 1888).

După dispariția Recreațiilor, mai rămâneau doar două-trei reviste străine, Mathesis, care apărea la Gand, fiind una dintre ele, la care colaborau V. Cristescu și Ion Ionescu.S-a propus înființarea unei reviste de matematică „… de care să profite elevii liceelor noastre“, dar principalul obstacol rămânea lipsa banilor.

Se mai adăugau temerile legate de indiferență, de lipsa de materiale originale și multe îndoieli…
Important este, pentru istoria învățământului și științei matematice românești, că acea zi s-a încheiat cu o hotărâre: „…să căutăm zece persoane care să vrea să dea sumele necesare pentru apariția revistei în primul an, iar toate veniturile acelui an să se capitalizeze, pentru a se garanta publicarea (revistei, n.n) în anii următori, când unul sau mai mulți din cei zece nu ar voi să mai dea sumele necesare… dacă nu s-ar găsi alții cari să-i înlocuiască“, cum își va aminti Ion Ionescu mai târziu.

Sumele de care este vorba mai sus au fost stabilite, la început, la 20 lei (aur) pe lună, de persoană, dar, după discuții cu mai mulți tipografi, s-a ajuns la 15 lei (aur). Erau mulți bani, mai ales pentru tinerii aflați la începutul carierei, a căror „…curbă a casei stătea totdeauna în regiunea negativă“, după cum glumea, amar, Ion Ionescu.

Discuțiile au continuat și în alte zile, argumentele pentru înființarea revistei se înmulțeau… Istoria n-a păstrat coordonatele zilei în care Victor Balaban a propus – și ceilalți au aprobat – ca revista să se numească Gazeta Matematică. Rămânea constantă hotărârea celor cinci… de a mai găsi încă cinci!
Pe la mijlocul anului următor Declarația, care începea cu: „Subsemnații, ne obligăm pe noi înșine și unii pe alții…“ mai era semnată, în ordine, de inginerii Emanoil Davidescu, Mauriciu Kinbaum, Nicolae Niculescu și Tancred Constantinescu, de aceeași vârstă cu primii cinci și tot absolvenți ai Școlii de Poduri…
Luna august îl aduce pe ultimul redactor: Andrei G. Ioachimescu, fost coleg cu V. Cristescu, proaspăt sosit de la Paris, după un stagiu de specializare (folosit și pentru a obține o licență în matematici). Se stabilesc responsabilii cu apariția primului număr (V. Cristescu), cu administrația și casieria (I. Zottu), cu redactarea Programului Gazetei (M. Roco).

Dar, la sfârșitul lui august, „nașul“ Gazetei, V. Balaban, se îmbolnăvește grav, fără speranță de vindecare. Nu-i va fi dat acestui entuziast fără leac să-și vadă visul împlinit. Va muri – neverosimil și nedrept – la 25 de ani, împlinind, parcă, o mai veche credință care vine dinspre mănăstirea Argeșului și de mai departe, că: la temelia unei mari construcții stă o viață de om!

Este înlocuit în redacție cu Constanța Pompilian, proaspătă licențiată în matematici la București și Paris.
La 14 septembrie 1895, 15 locomotive de mare tonaj traversează, în uralele mulțimii, cei patru km ai podului de la Cernavodă, cea mai mare construcție de acest gen din Europa acelor vremuri, având încorporat în el sută la sută inteligență românească.

O zi mai târziu, odată cu începerea anului școlar, apare primul număr al Gazetei Matematice, cu același procent de inteligență autohtonă! Aplauzele au venit (mult) mai târziu.

Sursa